somn bebe 200x133 Ajutati va copilul sa doarma toata noaptea

Bebelusul trebuie sa se odihneasca foarte bine

Nenumarati parinti se simt cateodata extenuati, frustrati si ingrijorati daca bebelusul lor va dormi vreodata toata noaptea. Daca simtiti si dvs. aceste lucruri, sa stiti ca nu sunteti singura. La fel ca multi alti parinti, probabil ca ati citit nenumarate sfaturi, insa pare ca nimic nu merge in cazul dvs. Adevarul este ca mai mult de 70% dintre bebelusi si prescolari au o problema in ceea ce priveste stilul de somn, potrivit unui studiu al unei fundatii internationale ce se ocupa cu problematica somnului.

Insa vestea buna este ca bebelusul dvs. poate dormi noaptea in primele luni de viata.

Stilul de somn al bebelusului in primele luni de viata

Tiparul clasic de somn al unui bebelus in primele 8 saptamani de viata este de 16-20h de odihna in decursul unui ciclu de 24h. Din pacate, un nou-nascut nu poate face diferenta intre zi si noapte. Totusi, din cauza ca sunt fiinte umane abia nascute, ei impartasesc dorinta noastra biologica de a dormi noaptea. De fapt, daca bebelusul dvs. este pus la culcare la aceeasi ora in fiecare seara, stilul sau de somn va incepe sa se schimbe si veti observa ca bebelusul dvs. va dormi perioade din ce in ce mai mari pana la varsta de 8-12 luni!

Invatati-l sa se linisteasca singur

Toti expertii in somnul copiilor sunt de acord ca cel mai important pas in a va invata bebelusul sa doarma noaptea este de a-i permite sa adoarma de unul singur. Numeroase studii au aratat ca permitandu-i copilul sa adoarma singur este cheia evitarii problemelor de somn ce vor aparea mai tarziu.

O masa substantiala inainte de culcare

Bebelusul dvs. se dezvolta de la saptamana la saptamana, si, in jurul varstei de 10-16 saptamani, daca a mancat destul inainte de culcare, e mai putin probabil sa se trezeasca noaptea pentru a fi hranit. Pentru a va invata copilul sa doarma toata noaptea, este recomandabil sa-i serviti o masa sanatoasa la aceeasi ora in fiecare seara, intre orele 10-12 seara. Dupa masa, puneti copilul in patutul lui, treaz. Cercetatorii au descoperit ca hranitul dupa miezul noptii poate interveni negativ in formarea unui stil de somn corect.

Diferenta intre zi si noapte

Puteti invata copilul sa faca diferenta intre zi si noapte. Acest lucru presupune ca ziua, casa dvs. sa fie un loc stimulant, iar noaptea unul linistit. Odata cu lasarea serii, reduceti nivelul de zgomot si stimulare.
Daca bebelusul dvs. este invatat constant sa se linisteasca si sa adoarma singur, daca face diferenta intre zi si noapte si daca este hranit bine inainte de ora culcarii, 96% din cazurile de stil de somn defectuos vor fi rezolvate pana la varsta de 10-16 saptamani.

Copiii de 3-12 luni

Daca bebelusul dvs. are mai mult de 3 luni, nu trebuie sa va ingrijorati. Incepeti prin a implementa sfaturile se mai sus. Apoi, incepeti prin a-l pune la culcare treaz, in patutul lui; numai asa va invata sa adoarma de unul singur. Dupa ce l-ati asezat in patut, probabil ca va plange in primele nopti, iar dvs. va veti simti vinovata. Insa plansul se va diminua in intensitate si durata seara de seara. Daca plansul persista in prima seara, duceti-va si linistiti-l asa cum obisnuiti, apoi repetati procedura de a-l invata sa adoarma singur. Este nevoie de cateva nopti de antrenament, apoi veti culege rezultatele: un copil si parinti mult mai odihniti, care dorm pe parcusul intregii nopti.