biscuiti sarati 200x148 Biscuiti sarati

Biscuiti sarati

Reteta originala este de covrigei sarati, insa pentru ca nu prea am vazut forma de covrigei in ultimul timp (trebuie din cele mici/ medii, de marimea formelor de fursecuri), am redenumit  reteta in biscuiti sarati. Deci, daca detineti o forma de covrigei, ii puteti realiza linistiti dupa aceasta reteta, sau puteti injumatati compozitia si sa faceti si biscuiti si covrigei.

Reteta este veche, tot de la mama soacra (care face covirgei, nu biscuiti) si am fi in stare sa mancam o punga de covrigi fara sa ne saturam. Tin multe zile (in pungi de plastic sau hartie), sunt sarati doar atat cat trebuie (si cat sa te faca sa-i tot rontai). Cred ca merg foarte bine si pentru copiii mici pe care-i chinuie dintii, insa vom inlocui branza sarata cu cea dulce si renuntam la zahar.

Ingrediente:

  • 2 oua
  • 1 pachet unt (la temperatura camerei)
  • 2-3 linguri zahar
  • 250g branza sarata (sau mai putin sarata, dulce – dupa preferinta)
  • 1 praf de copt (sau 1 bob de drojdie)
  • faina cat cuprinde
  • mac, susan, chimen (ce va place)

Intr-un bol se amesteca cu mixerul ouale, untul, zaharul, branza data pe razatoare si praful de copt. Se adauga faina cat cuprinde compozitia, pana capata consistenta cocai de foi de prajitura/ placinta.

Se intinde coca rezultata intr-o foaie cu grosimea de 2-3 cm, se unge cu ou, se presara cu mac/ susan si se taie cu forma de covrigei sau fursecuri (pentru biscuiti; ca sa facem forma de biscuiti, putem folosi chiar si cutitul de paine, cel cu zimti, si vom taia patrate, rezultand chiar forma de biscuiti populari de la magazin; tot pentru decor putem folosi si o furculita pentru a intepa aluatul – imediat ce l-am intis – si a obtine aspectul de biscuite veritabil).

Ungem o tava cu putin unt sau asezam o hartie de copt, punem covrigeii/ biscuitii si bagam tava in cuptorul incins la 180 grade Celsius pana se auresc.

Pofta buna!