fetita 16 luni 133x200 Copilul la 1 an si 4 luni

Copilul la 1 an si 4 luni

Este varsta cand majoritatea copiilor descopera cataratul. Odata cu stapanirea mersului, vor sa treaca intr-o noua etapa: sa vada lumea de sus! Canapele, scaune, bancute, chiar si masute sau partile mai joase ale bibliotecii vor fi numai bune de cucerit de labutele lui grasute.

Vei fi de multe ori surprinsa de-a lungul acestei luni de interpretarea pe care un copil de 1 an si 4 luni o poate da diferitelor obiecte care se gasesc intr-o gospodarie, de imaginatia dovedita in folosirea lor. Cutiile devin palarii; cutiile de servetele sunt pantofi, iar poseta ta este ultimul accesoriu al colectiei care merita “sacrificiul” de a fi plimbat prin toata casa (de cele mai multe ori tarat si scotocit pana in cel mai intunecat ungher).

Copilul de 1 an si 4 luni e din ce in ce mai zgomotos, fara a-i pasa de nevoile de liniste/ odihna ale adultilor casei sau fratilor mai mari. Nu manifesa grija nici pentru posesiunile celorlalti: cartile care ii pica in mana vor fi cosmetizate prin ruperea paginilor, tricourile tale vor sfarsi mototolite, etc. Ce-i al tau/ vostru e si al lui, ce-i al lui e numai al lui – regula de baza a copilului de 1 an si 4 luni.

Copilul tau e prea mic sa inteleaga ca unele lucruri nu trebuie atinse, insa asta nu inseamna ca nu poti introduce cateva reguli de minima disciplina si strategii de ghidare a comportamentului sau. Spunandu-i “NU”, indepartand un obiect din raza sa si plasandu-l intr-un loc sigur, oferindu-i, in schimb, o alternativa pentru a se juca sunt masuri suficiente pentru aceasta varsta. Distragerea atentiei este o componenta esentiala a trasferarii atentiei de la o activitate mai putin sigura pentru binele copilului catre ceva mai potrivit varstei sale. Securizarea mediului casnic astfel incat sa nu fie mereu nevoie sa-l redirectionezi e un sfat la fel de bun. Trebuie sa inveti sa accepti ca desi casa ta probabil ca nu arata asa cum ti-ai dori, pentru moment este important ca mediul familial sa fie adaptat si sigur unei case cu copiii mici.

  1. Crestere si dezvoltare
  2. Joaca
  3. La ce sa te astepti
  4. Alimentatie
  5. Sanatate
  6. Sfaturi generale

Crestere si dezvoltare

Sunt copii care nu merg foarte bine la aceasta varsta, fiind inca nesiguri in a face pasi de unul singur. Daca acest aspect te ingrijoreaza, poti consulta medicul de familie sau pediatrul copilului. Varsta la care copiii merg tine si de o componenta genetica, fiind influentata de multi alti factori. Asigura-te ca ii oferi o multitudine de ocazii in care isi poate exersa mersul nesprijinit si nu sta toata ziua in patut, premergator sau tarc. Chiar si purtarea bebelusului in dispozitive speciale de purtat (wrap, sling, marsupii) poate avea un impact asupra timpului petrecut de copil pe podea. 

Nu te alarma daca observi ca labuta piciorului sau este plata. Este perfect normal si asa vor sta lucrurile pana spre varsta de 4 ani cand incepe sa se dezvolte arcul talpii piciorului. De asemenea, palmutele lui vor parea in continuarea mici, cu degete groase. Cu timpul, pe masura ce oasele cresc, si muschii, ligamentele, incheieturile si forma corpului se dezvolta. Cum arata copilul acum nu este varianta la scara mai mica a aspectului sau din viata adulta…

Joaca

Copilul de 1 an si 4 luni devine atras de jocul cu cuburile, putand plasa 3-4 cuburi sau blocuri de constructie unele peste altele. Va exersa aceleasi miscari repetitive de mai multe ori, incantat fiind sa le doboare si sa le priveasca cum se rostogolesc pe podea.

dintii 132x200 Copilul la 1 an si 4 luni

Inca ne mai supara dintii!

Urmareste-l in timp ce iti copieaza actiunile si mimeaza comportamentul tau. Stergerea podelei, folosirea prosopului, deschiderea frigiderului sunt pentru copilul de 1 an si 4 luni activitati fascinante pe care el le percepe ca niste jocuri de oameni mari. Te vei auzi copiata si in vocea lui si, desi nu poate vorbi inca, ritmul si tonul vocii tale vor fi mimate de copil.

Aprovizioneaza-te cu vopseluri pentru manute, creioane non-toxice si multe coli albe de hartie luna aceasta! Abilitatile motorii ale copilului tau sunt in plina dezvoltare, iar el va fi incantat sa descopere ce poate face cu manutele lui. Dateaza lucrarile mai reusite si pastreaza-le. Vor fi o amintire frumoasa si vei putea evalua obiectiv progresele inregistrate in abordarea si tehnica folosita pentru a picta sau desena.

Mergi de cate ori se poate in parc si incurajeaza-l sa se catere pe mobilierul din spatiile de joaca. Nu ii restrictiona accesul la echipamente, ci arata-i cum se folosesc: cum se urca scara, cum sa stea in leagan, cum sa se dea pe tobogane. Da si tu o tura prin ele si exemplifica-i practic cum trebuie abordat fiecare echipament in parte; copilului ii va placea foarte tare sa vada ca te implici in jocurile sale.

Fa-ti un scop din a-i roti jucariile pentru a-i mentine interesul si a-i da impresia de noutate. Copilul de 1 an si 4 luni are o memorie destul de scurta si zicala “ochii care nu se vad se uita” i se va potrivi-manusa. Evita sa cataloghezi jucariile ca fiind distractive doar in masura in care banii cheltuiti pentru achizitionarea lor nu au fost deloc putini. Copiii mici isi gasesc singuri de joaca si sunt atrasi de orice lucru cat de cat stralucit care le incita imaginatia. Cauta jucarii cat mai colorate, zgomotoase si cu care poate stabili o interactiune. Poate dezvolta preferinte chiar si pentru un articol de imbracaminte de-al tau si insista sa il insoteasca peste tot pe unde merge. Unii dintre ei nutresc pasiuni pentru obiecte cat se poate de ciudate pe care le gasesc prin casa, mai ales acelea fabricate din material moale. Oricum ar fi, atasamentul pentru orice obiect de acest gen face parte din copilarie, fiind un lucru perfect normal care nu trebuie sa te preocupe.

La ce sa te astepti

catarare 200x133 Copilul la 1 an si 4 luni

Cataratul – sportul perfect!

Luna aceasta te poti astepta la frustrari, manie, comportament contradictoriu. Incearsa sa ramai calma si stapana pe situatie, pe emotiile tale, mai ales atunci cand simti ca urmeaza o scena. Vor exista momente cand trebuie sa respiri adanc sau sa iesi la o scurta plimbare (sau sa petreci putin timp numai cu tine, singura intr-o camera). Numara pana la 10, roaga taticul sa aiba grija ce copil pana te linistesti, suna o prietena – sunt solutii la indemana pentru a evita sa clachezi la sfarsitul unei zile. Cu toate astea, vei fi uimita sa constati schimbarea de dispozitie din comportamentul copilului: de la plans la ras nu e decat un pas! O scurta razvratire sau lipsa tolerantei fac parte din personalitatea in formare a copilului de 1 an si 4 luni. Nu iti va lua mult timp sa-l linistesti, insa prin tine el va invata despre rabdare si perseverenta.

Conceptul de timp este inca in dezvoltare, el nu aprecieaza momentele cand esti grabita sau doar vrei sa reusesti sa faci ceva. Are propria lui notiune despre timp, ceea ce inseamna ca e posibil sa aveti dispute serioase din cand in cand. Acorda-i timp sa faca unele lucruri de unul singur: sa se imbrace (mult spus) sau sa faca ceva ce tie ti-ar lua maxim 5 secunde, insa in manutele lui pare ca trece o vesnicie. Incearca o solutie de compromis si ofera-i un anumit control si autonomie asupra unui aspect din sarcina care trebuie indeplinita, continuand tu apoi pana la finalizare. Lauda-l de fiecare data cand reuseste sa duca ceva la bun sfarsit. Oferirea atentiei si interesului tau total unui copil este la fel de vital pentru ei precum mancarea – ei conteaza pe implicarea ta, asa ca nu fi econoama cand vine vorba sa-i lauzi si sa-i sprijini. El vrea sa te multumeasca si sa te faca fericita.

Devine interesat de fiecare dintre activitatile tale casnice: vrea si el sa mature, sa spele, sa scuture o haina. Vrea sa se urce pe masa sa vada cum gatesti, cum cureti legumele, cum framanti aluatul. Lasa-l sa incerce, supraveghindu-l atent.

Luna aceasta copilul:

  • merge inainte/ inapoi, urca scari cu sprijin, alearga, incearca sa sara
  • se catara pe mobile si oriunde i se permite
  • intoarce paginile unei carti, fila cu fila
  • poate avea un tantrum (acces de furie)
  • are un singur somn in timpul zilei, de regula dupa-amiaza
  • vorbeste la telefon, foloseste telefonul de copii sau telecomanda in acest scop
  • incearca sa cante
  • se ataseaza de o jucarie de plus sau alt obiect moale (paturica, un tricou de-al tau)
  • indica cateva parti ale corpului

Alimentatie

nasuc 149x200 Copilul la 1 an si 4 luni

Pur si inocent

Copilul de 1 an si 4 luni poate avea aceleasi mese ca si restul familiei, asa ca evita sa gatesti special sau separat pentru copilul mic. Cerealele, painea si pastele, orezul, laptele si produsele lactate, carnea, fructele si legumele vor satisface nevoile nutritionale si de energie. Controleaza-ti propria atitudine asupra mancarii si fii un model demn de urmat pentru copilul tau. Daca tu mananci ceva, copilul va dori sa guste si el, asa ca fii atenta la ce pui in gura mai ales atunci cand sunt si copii prin preajma.

Sanatate

Manutele sale umbla peste tot. Ascunde sau incuie sub cheie sertarele cu medicamente, solutii de curatenie. Manutele lor sunt foarte dibace si insistente, asa ca ori pui lacat, ori le urci undeva unde nu ar avea cum sa ajunga la ele.

Sfaturi generale

  • Daca inca se trezeste noaptea, gandeste-te la reactiile tale in aceste momete. Nu trebuie sa petreci langa patut mai mult de 1 minut in care sa-l mangai si sa-l linistesti. Copilul de 1 an si 4 luni are inca nevoie sa fie reasigurat de dragostea ce i-o porti si sa stie ca poate conta pe tine la nevoie.
  • Este inca devreme sa te gandesti sa incepi antrenamentul la olita, insa exista copii dornici de a scapa de scutece mai repede. Poti incerca sa vezi daca si piticul/ pitica ta face parte din aceasta categorie. De regula, specialistii recomanda apropierea varstei de 2 ani ca fiind perioada optima pentru inceperea procesului de eliminare a scutecelor. Daca te decizi sa incerci inca de pe acum, inarmeaza-te cu multa rabdare si nu-l certa niciodata cand nu reuseste sa spuna ca vrea la olita.
  • Asteapta-te la multa mizerie cand exista apa si gunoi prin preajma. Copilul e atras de gunoi ca de un magnet. Fii realista in privinta curateniei hainelor pe care le poarta si nu te astepta sa arate vreun respect pentru camasa sau rochita cea buna/ speciala. Imbraca-l chiar inainte de a iesi pe usa daca vrei sa se pastreze mai mult timp curat si nesifonat.

Dezvoltarea copilului luna cu luna

Copilul tau are accese de furie? Ti-a ramas vreun coltisor din casa neexplorat?