montare scaun masina 200x126 La ce sa fii atenta cand cumperi si montezi un scaun de masina

Montarea scaunului de masina

Nu e usor sa gasesti un scaun de masina potrivit pentru copilul tau! Mai ales ca are o gramada de instructiuni de montare si folosire. Iar pentru ca siguranta copilului primeaza, trebuie sa investesti resurse financiare si de timp pentru a alege scaunul in care cel mic va petrece nenumarate ore (speram cat mai) confortabile. 

Inainte de a cumpara

  • Gandeste-te cum vei folosi scaunul de masina. Daca il folosesti doar pentru plimbari scurte si vei fi nevoita sa-l scoti des din masina, atunci opteaza pentru un scaun usor (iar in cazul scoicilor de masina, utila este baza care se fixeaza pe bancheta masinii si in care scoica se monteaza perfect, fara a fi nevoie sa ajustezi centura de siguranta a masinii de fiecare data). Daca aveti de facut calatorii lungi, un scaun care se poate inclina, permitand copilului sa doarma confortabil, iti va fi de mare ajutor.
  • Alege un scaun potrivit inaltimii si greutatii copilului
  • Bebelusii trebuie sa stea in scoica de masina (grupa 0+) indreptata cu spatele la sensul de mers pana ce copilul ajunge la greutatea de 9 kg si poate sta in fundulet nesustinut, insa cu cat sta mai mult in pozitie contrara sensului de mers, cu atat va fi mai bine protejat. Odata ce bebelusul a ajuns la greutatea maxima suportata de grupa scaunului de masina recomandat pentru pozitionare cu spatele la sensul de mers sau cand capul copilului trece de marginea superioara a scaunului (indiferent daca genunchii sunt sau nu flexati), trebuie sa se faca trecerea la un scaun de grupa superioara.
  • Scaunele de masina pentru copii se produc pentru anumite limite de greutate. Daca copilul este prea mare pentru scaunul pe care il are, nu va fi protejat corect sau poate fi chiar ranit in cazul unui accident. Copilul probabil ca nu se va simti confortabil in scaunul de masina. Daca piticul este prea mic, poate aluneca pe langa centurile scaunului si poate fi chiar expulzat din scaun in cazul unei coliziuni, iar centura de siguranta a scaunului il poate rani. Asigura-te ca cel mic are inaltimea si greutatea corecta pentru scaunul pe care il foloseste. Nu fi tentata sa cumperi un scaun mai mare in ideea ca oricum copilul creste.

La ce sa fii atenta cand montezi un scaun de masina

  • Este mai sigur sa montezi scaunul in spatele masinii, insa daca nu este posibil, ele pot fi folosite si pe scaunul din dreapta-fata al masinii, cu conditia ca airbag-ul sa fie nefunctional. Daca s-ar declansa, airbag-ul ar lovi copilul cu o forta considerabila.
  • Respecta cu strictetele indicatiile de montare furnizate de producatorul scaunului de masina
  • montare scaun 149x200 La ce sa fii atenta cand cumperi si montezi un scaun de masina

    Montarea scaunului de masina

    Asigura-te ca centura de siguranta trece prin toate punctele mentionate in manualul de utilizare al scaunului. In cazul in care centura de siguranta a masinii este prea scurta, unii producatori propun metode alternative de montare a scaunului in asemenea cazuri exceptionale.

  • Aseaza genunchiul in scaunul de masina si exercita asupra scaunului intreaga forta a greutatii tale pe masura ce strangi centura de siguranta a masinii pentru a te asigura ca scaunul copilului este bine fixat. Centura trebuie sa fie perfect intinsa, fara bucle de banda ramase.
  • Scaunul nu trebuie sa aiba joc fata-spate pe bancheta masinii, ci trebuie sa fie cat mai ferm pozitionat, ca si facand parte din masina.
  • Catarama centurii de siguranta a masinii nu trebuie sa se sprijine pe cadrul scaunului de masina. Catarama centurii va fi in tensiune, ceea ce, in cazul unui impact, poate insemna iesirea centurii din incuietoare
  • Daca montezi scaunul de masina in locul din fata dreapta al masinii, asigurate-te ca scaunul masinii este dat cat mai in spate, astfel incat copilul sa fie cat mai departe de bordul masinii, pentru a reduce riscul accidentarii capului sau pieptului copilului in caz de impact. Unii parinti prefera locul din dreapta fata pentru a putea supraveghea permanent copilul, insa este mult mai periculos pentru bebelus sa stea in fata decat in spate, mai ales datorita airbag-ului. Pozitionarea scaunului de masina indreptat spre sensul de mers in scaunul din fata al masinii nu este la fel de periculoasa fata de cel indreptat invers sensului de mers, chiar si in prezenta airbag-ului, cu conditia ca scaunul masinii sa fie sa fie cat mai departe de bordul masinii.
  • Daca iei scaunul din masina des, monteaza-l si verifica-l sa fie bine fixat de fiecare data. Daca ramane in masina pentru perioade mari de timp, verifica-l regulat. Pentru scaunele din grupa 0+ exista o baza speciala care poate fi montata in masina si la care se conecteaza/ deconecteaza scoica de masina, dupa caz.