Sarind in joaca de pe o creanga pe alta, veverita cazu drept pe spinarea unui lup adormit. Lupul sari in picioare si vru s-o manance. Veverita se ruga:
– Lasa-ma, lupule, sa plec.
Lupul ii spuse:
- Bine, am sa te las, dar numai cu conditia sa-mi spui de ce voi, veveritele, sunteti atat de vesele. In timp ce pe mine ma incolteste necontenit uratul, de cate ori ma uit la voi, va vad zburdand si zbenguindu-va prin crengile de sus ale copacilor. Veverita îi raspunse:

- Mai întâi lasa-ma sa ma urc în copac, iar de acolo ti-oi spune, caci aici mi-i frica de tine.

Lupul o lasa, iar veverita se catara în copac si de acolo îi spuse:

- Urâtul te încolteste fiindca esti rau. Rautatea îti mistuie inima. Pe când noi suntem vesele fiindca suntem bune si rau nu facem nimanui.