pil 200x200 Pilaf asortat (8 luni)

Sugestie de servire a pilafului asortat

Poti porni de la reteta de mai jos pentru a varia mancarea bebelusului tau. Mai ales ca poti adauga si multe alte ingrediente in functie de ce ai in casa sau ce-i place celui mic: dovlecel, dovleac, ardei, praz, broccoli, etc. 

Ingrediente: 1 cescuta orez cu bob rotund, 1 ceapa mica, 1 morcov, 1 lingurita ulei de masline, cateva fire de marar si patrunjel, putin piept, pulpa sau ficat de pui/ curcan  

Carnea se fierbe bine in apa. Orezul se fierbe bine in 4 cescute de apa (se poate folosi chiar si apa in care a fiert carnea pentru un plus de gust). Ceapa curatata si spalata se taie fin, morcovul se curata si se da pe razatoarea mica. Acestea se fierb inabusit in ulei de masline si 1 lingurita apa impreuna cu mararul si patrunjelul. Cand sunt aproape gata, se adauga orezul si se mai lasa putin la fiert (daca nu mai este lichid, se poate pune putina apa sau supa de la carnea fiarta). Carnita se mixeaza la blender  si apoi se adauga si pilaful, mixandu-se impreuna pana se formeaza o pasta.

Pentru copilul mai mare (1 an) se pot adauga cateva fire de parmezan sau cascaval ras in momentul servirii. 

V-a placut pilaful?