coperta4 137x200 Pacala

Pacala

de Ion Creanga

Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă:

- De unde ești, măi creștine?

- Ia din sat de la noi, răspunse Păcală.

- Din care sat de la voi?

- Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.

- Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu.

- Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin.

- Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat?

- Doamne! da’ nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum îi scrie lui în cărți.

Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă! aista-i chiar Păcală.

- Dar cum te cheamă pe tine?

- Iaca! ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!

Negustorul începu a-și face cruce ca de naiba și iar îl întrebă:

- Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?

- Iaca așa: vino! u! mă! răspunse Păcală.

Negustorul începu atunci a râde și zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:

- Dar ce bucate se fac acolo la voi?

- Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Păcală.

- Înțelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.

- D-apoi de care bucate mă-ntrebi?

- Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz și altele.

- Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Păcală.

- Nu te-ntreb de înălțime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aș voi să știu ce feliu este la voi grăuntele orzului.

- Să-ți spun, dacă nu știi, zise Păcală. Grăuntele orzului este lungăreț, îmbrăcat c-o coajă cam gălbie și c-o țapă în vârf.

- Bine, știu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aș voi să cumpăr și eu.

- De! nu știi dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, și altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva.

- Nu mă-nțeleseși nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?

- Bre! Nici asta n-o știi. Să-ți spun eu: iei banița ori dimerlia și pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeții o razi ș-o torni în sac, pe urmă iarăși o umpli și tot asemine faci.

- Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce ești!

- Dar ce fel mă-ntrebi? zise Păcală.

- Cu ce preț se vinde chila ori banița; câți lei?

- Așa cum te-nvoiești; și câți lei dai atâta iei.

Negustorul, supărat, îl mai întrebă:

- Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?

- U! hu! este badea Mușat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman și alții.

- Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toți la voi în sat?

- Cine-i mai mare? Badea Chițu; el este mai nalt decât toți; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său.

- Bre! proastă lighioaie mai ești! Nu te-ntreb așa.

- Dar cum? zise Păcală.

- Eu îți zic: pe cine ascultați voi aici în sat?

-

secventa 200x166 Pacala

Secventa din filmul "Pacala", 1974

I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moș Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii și urechile țintă la el.

- Nu zic așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.

- Ei, cum?

- Eu te-ntreb de cine aveți frică aici în sat mai mult.

- Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moș popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoșat, de gândești că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar și copiii din sat.

- Mă! da’! ce namilă de om ești tu? Nu cumva ești vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei?

- Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă privești? Ce? Nu mă vezi că-s om ca și dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni și cu picioare, mă mișc și mă uit ca toți.

- Așa te văd și eu, dar ai minte și simțire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveți butnari sau dogari în sat la voi?

- Avem.

- Na cinci bani, și du-te să-ți puie doagele ce-ți lipsesc.

Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în școale, ba nici în spitale.

Urmareste filmul “Pacala”: