apgar 164x200 Scorul APGAR (nota bebelusului la nastere)

Scorul APGAR

Fiind primul test facut bebelusului tau, scorul Apgar este dat imediat dupa nasterea copilului. Testul a fost conceput pentru o evaluare rapida a conditiei fizice a nou-nascutului dupa nastere si pentru a determina orice nevoie imediata pentru interventie medicala suplimentara.

Desi scorul Apgar a fost dezvoltat inca din 1952 de catre medicul anestezist Virginia Apgar, e posibil sa fi auzit de aceasta nota ca fiind un acronim pentru Activitate, Puls, Grimasa (mimica), Aspect (infatisare) si Respiratie.

Testul Apgar este efectuat, de obicei, de doua ori asupra copilului tau: prima data la 1 minut dupa nastere si apoi la 5 minute dupa nastere. Rar, atunci cand exista temeri in legatura cu starea bebelusului si primele 2 teste efectuate au avut un scor slab, testul se poate repeta pentru a treia oara la 10 minute dupa nastere.

Sunt utilizati, de obicei, cinci factori pentru a evalua conditia bebelusului si fiecare dintre acesti factori este notat pe o scala de la 0 la 2, 2 fiind nota maxima:

  • activitate si tonicitatea musculaturii
  • pulsul (ritmul cardiac)
  • grimasa (raspunsuri reflexe)
  • aspect (culoarea pielii)
  • respiratie

Doctorii, moasele sau asistentele aduna acesti cinci factori si calculeaza scorul Apgar. Notele obtinute pot varia intre 0 si 10, nota 10 fiind maximul ce poate fi obtinut.

Un copil care obtine nota 7 sau mai mult la 1 minut dupa nastere este considerat a avea o stare de sanatate buna in general. Totusi, un scor mai mic nu inseamana ca bebelusul tau nu este sanatos sau normal. Dar poate presupune ca bebelusul are pur si simplu nevoie de ceva ingrijiri medicale imediate, cum ar fi aspirarea cailor respiratorii sau oxigen pentru a-l ajuta sa respire, dupa care copilul va fi bine.

La 5 minute dupa nastere, scorul Apgar se recalculeaza si daca nota copilului tau nu s-a imbunatatit, ajungand la 7 sau mai mult, sau exista alte temeri, medicul si asistentele pot continua ingrijirile medicale si vor monitoriza indeaproape copilasul. Unii copii se nasc cu probleme la nivelul plamanilor si al inimii; altora le ia doar putin mai mult timp sa se adapteze vietii din afara pantecului. Majoritatea nou-nascutilor cu un scor Apgar inital de 7 sau mai mic vor fi foarte sanatosi, in cele din urma.

Scorul APGAR
Factori 2 1 0
Ritm Cardiac Normal (peste 100 batai pe minut) Mai putin de 100 batai pe minut Absent (fara puls)
Respiratie (ritm si effort) Ritm normal de respiratie si efort, plans zdravan Respiratie inceata sau neregulata, plans slab Absent (fara respiratie)
Grimasa (raspunsuri reflexe) Se retrage, stranuta, tuseste la stimulare Miscari faciale (grimase) doar la stimulare Absent (fara raspuns la stimulare)
Activitate (tonicitate musculara) Activ, miscari spontane Brate si picioare flexate cu slaba miscare Fara miscare (tonus flasc)
Aspect (culoarea pielii) Culoare normala pe tot corpul (mainile si picioarele sunt rozalii) Culoare normala pe tot corpul (mainile si picioarele sunt vinete-albastrii) Culoare albastru-gri pe tot corpul

 

Este bine pentru viitorii parinti sa acorde atentie scorului Apgar. Testul a fost realizat pentru a ajuta medicii sa evalueze conditia fizica generala a nou-nascutului pentru a determina rapid daca bebelusul are nevoie de ingrijiri medicale sau nu. NU a fost inventat pentru a prezice starea de sanatate pe termen lung a copilului, comportamentul, starea intelectuala. Doar putini copii au fost notati cu scor 10, iar copiii perfect sanatosi au de obicei un scor mai mic decat cel obisnuit, mai ales in primul minut dupa nastere. Tot ca regula, copiii nascuti prematur sau cei nascuti prin cezariana pot obtine un maximum de 9 puncte la scorul Apgar.

Daca doctorul este ingrijorat cu privire la scorul obtinut de copil, te va anunta si iti va explica starea in care se afla bebelusul, care ar putea fi cauzele, daca acestea exista, si ce tratament si ingrijiri i se vor aplica copilasului tau. Insa, majoritatea copiilor sunt foarte bine, asa ca relaxeaza-te si savureaza momentul!