de George Cosbuc

A-nceput de iesi sa cada

Cate-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai razbunat

Spre apus, dar stau gramada

Peste sat.

 

Nu e soare, dar e bine,

Si pe rau e numai fum.

Vantu-i linistit acum,

Dar navalnic vuiet vine

De pe drum.

 

Sunt copii. Cu multe sanii,

De pe coasta vin tipand

Si de-mping si sar razand;

Prin zapada fac matanii,

Vrand-nevrand.

 

Gura fac ca roata morii;

Si de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrabii gurese, când norii

Ploi vestesc.

 

Cei mai mari acum, din sfada,

Stau pe-ncaierate pusi;

Cei mai mici, de foame-adusi,

Se scâncesc si plâng gramada

Pe la usi.

 

Colo-n colt acum rasare

Un copil, al nu stiu cui,

Largi de-un cot sunt pasii lui,

Iar el mic, caci pe carare

Parca nu-i.

 

Haina-i maturând pamântul

Si-o târaste-abea, abea;

Cinci ca el încap în ea,

Sa mai bata, soro, vântul

Dac-o vrea!