"Suflete in culori", Carmen Gherca, 2012
Joi, 14 iunie 2012, începând cu ora 18, Magazinul Diverta din Iulius Mall va găzdui o dezbatere referitoare la situaţia persoanelor cu autism. Împreună cu membrii filialei Iaşi a Asociaţiei Naţionale pentru Copiii şi Adulţii cu Autism, invitaţii vor discuta despre problematica persoanelor cu autism, despre terapiile folosite în recuperare şi despre modul în care cei care suferă de această tulburare pot fi integraţi în comunitate.
În România încă nu există reglementări legislative în ceea ce priveşte sprijinul oferit copiilor şi adulţilor care suferă de tulburări din spectrul autist. Ca urmare, membrii filialelor ANCAAR şi cei ai FEDRA (federaţia de profil) au cerut ajutor în repetate rânduri reprezentanţilor Guvernului în a clarifica aceste probleme. Discursul lor a ajuns până la Parlamentul European, prin preşedintele filialei Iaşi a ANCAAR, Carmen Ghercă. „Trebuie să atragem atenţia autorităţilor centrale asupra problemelor legate de ordinele comune ale celor două ministere, respectiv Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, de stabilire a criteriilor de încadrare în grad de handicap. Cu toţii ştim că datorită erorilor din acest ordin, mulţi adulţi cu autism trebuie să accepte diagnosticul de schizofrenie sau să declare un IQ mai mic pentru a beneficia de minimul de ajutor acordat de stat, prin stabilirea gradului grav de handicap. Am făcut parte din delegaţia care a înmânat reprezentanţilor celor două ministere petiţia pentru modificarea acestor ordine, semnată de peste 3.000 de persoane”, a declarat Carmen Ghercă, adăugând că primul răspuns oficial a fost constituirea unei comisii comune de lucru a celor două ministere.
La dezbatere sunt invitaţi medici, asistenţi sociali, psihologi şi specialişti implicaţi în problematica persoanelor cu autism.
Întâlnirea se va încheia cu lansarea volumului „Suflete în culori”, semnat de Carmen Ghercă. Volumul este o premieră şi oferă emoţionanta poveste de viaţă a lui Carmen şi a fiului ei, Robert, diagosticat cu autism.
Iata ce spune autoarea despre motivele care au determinat-o sa scrie acest volum:
Pentru orice femeie, perioada in care este insarcinata este una dintre cele mai frumoase perioade din viata sa.
Pe parcursul celor 9 luni de zile te pregatesti pentru aducerea unui copil pe lume, cu emotie, cu nerabdare, plina de curiozitate, cu speranta, asa cum te pregatesti pentru o calatorie unica in viata, intr-o tara pe care toata viata ai visat sa o vizitezi.
Iti faci bagajele, iti cumperi bilet, dictionare sau ghiduri de conversatie, studiezi istoria tarii si formele de relief, clima, incerci sa afli cat mai multe lucruri despre oamenii pe care urmeaza sa-i intalnesti si despre viata lor.
Si iata, soseste ziua mult asteptata cand te imbarci in avionul cu destinatia dorita. Inima iti tresalta, palmele iti transpira si iti simti pulsul undeva in gat… Totul e nou, neasteptat, plin de necunoscute…Si, deodata, auzi vocea pilotului rasunand in casti… Iti spune ca vor fi nevoiti sa aterizeze in alta parte, intr-o tara uitata de lume, despre care nu stii absolut nimic. Esti brusc ingrozita, iti spui ca nu se poate, ca tu ai bilet pentru tara mult visata si te intrebi ce vei face si cum.
Dar avionul aterizeaza si esti nevoita sa cobori… Totul in jur e necunoscut, oamenii se feresc de tine si nu-ti da nimeni o mana de ajutor, pe care, de fapt, nici nu stii cum sa o ceri fiindca nu cunosti limba…
Mi s-a cerut de multe ori sa povestesc ceea ce simte o mama cand afla ca are un copil cu autism. Am folosit de fiecare data parabola de mai sus fiindca exprima, cred eu, foarte bine ce se intampla in acel moment si astfel incat sentimentele sa fie intelese si de ceilalti. De cei ce se considera „normali” intr-o lume „normala”.
Pun ghilimele fiindca urasc sa aud cuvantul acesta folosit de fiecare data cand se vorbeste despre copiii cu dizabilitati in comparatie cu cei fara dizabilitati. Consider ca normalitatea este relativa si este greu sa decidem noi cine este normal si cine nu.
Societatea este astazi, mai mult ca oricand, o societate exclusivista in care persoanele altfel decat noi nu sunt primite, sunt izolate si marginalizate. De aceea si fiindca imi doresc foarte mult sa incerc sa schimb mentalitati, am hotarat sa scriu despre mine, despre viata mea de zi cu zi si a familiei mele, alaturi de fiul meu Robert.
Si, recunosc, si pentru ca au fost cateva persoane dragi mie care m-au incurajat sa o fac. Sa scriu povestea unor SUFLETE IN CULORI…
Comentarii