apa cu lamaie 200x200 De ce trebuie sa bem mai multa apa?

Bea cat mai multa apa!

Inlocuind sucurile carbogazoase si bauturile alcoolice cu simpla apa vei dormi mai bine, iti vei controla mai bine greutatea si apetitul, vei reduce sansele de dezvoltare a cariilor dentare sau vei preveni aparitia unor afectiuni severe precum diabetul. 

  • Slabire. In primul rand pentru ca inlocuind bauturile (racoritoare sau alcoolice) pline de zahar si aditivi cu apa, economisim o gramada de calorii. Mai mult decat atat, apa este un inhibitor al apetitului si, deseori, ne este de fapt sete atunci cand spunem ca ne e foame. Apa nu are calorii, grasimi, carbohidrati sau zahar. Bea cat mai multa apa pentru a-ti mentine silueta!
  • Inima sanatoasa. Consumul cantitatii recomandate de apa reduce riscul infarcturilor. Un studiu desfasurat pe o perioada de 6 ani si publicat in 2002 de Jurnalul American de Epidemiologie a concluzionat ca subiectii care au baut mai mult de 5 pahare de apa zilnic aveau o incidenta cu 41% mai mica de a muri din cauza afectiunilor cardiace in timpul cercetarilor decat cei care au baut 2 pahare de apa sau mai putin pe zi.
  • Energia. Deshidratarea te va face sa te simti lipsita de energie si obosita, chiar si deshidratarea usoara cu 1-2% din masa corporala are efecte negative asupra nivelului tau de energie. Daca ti-e sete, inseamna ca esti deja deshidratata – ceea ce poate duce la oboseala, ameteala, atrofierea muschilor.
  • Leac pentru durerile de cap. Un alt simptom al deshidratarii este durerea de cap. De multe ori cand avem dureri de cap, acestea se datoreaza faptului ca nu bem destula apa. Exista multe alte cauze ale durerilor de cap, insa deshidratarea este cea mai intalnita.
  • Piele sanatoasa. Consumul regulat de apa purifica pielea, cei care beau destula apa raportand ca au o piele luminoasa, cu aspect sanatos. Nu se intampla peste noapte, insa chiar si dupa o saptamana de aport corect de lichide vei avea rezultate imbucuratoare la nivelul epidermei de pe urma consumului de apa.
  • Problemele digestive. Pentru a digera hrana in parametrii normali, corpul nostru are nevoie de o cantitate considerabila de apa. Cateodata apa ajuta in tratarea stomacului acid, iar apa combinata cu fibrele reduc constipatia, si aceasta un semn des intalnit in deshidratare.
  • Curatarea organismului. Apa este folosita de corp pentru a elimina toxinele si reziduurile din organism.
  • Cancerul. Corelat cu problemele digestive descrise anterior, consumul unei cantitati adecvate de apa s-a demonstrat a reduce riscul de cancer de colon cu 45%, riscul de cancer de vezica cu 50% si s-au demonstrat efecte benefice ale consumului de apa inclusiv in prevenirea cancerului de san.
  • Exercitiile fizice. Deshidratarea iti va sabota activitatile fizice, incetinidu-te si facandu-te sa intampini dificultati in ridicarea greutatilor oricat de mici sau in mentinerea ritmului cerut pe banda de alergare. Efortul fizic necesita cantitati suplimentare de apa fata de aportul zilnic recomandat, asa ca asigura-te ca te hidratezi inainte, in timpul si dupa activitatea de la sala.