parental control 200x133 Noi: cu cheia de gât; ei... cu ID ul invizibil

Tehnologia nu e un secret pentru cei mici

Te gândeşti la copilăria ta şi zâmbeşti nostalgic. Ţi-e dor de jocurile de demult iar amicii de la bloc cu care jucai „Ascunselea”, „Raţele şi vânătorii”, „Ţară, ţară vrem ostaşi” iţi vor fi mereu dragi, chiar dacă nu i-ai mai văzut de douăzeci de ani. Pentru noi era un eveniment să avem jocuri „pe casete” şi să ne strecurăm în lumea digitală a jocului afişat pe ecranul televizorului alb-negru Sport. Alergam toată după-amiaza cu cheia de gât şi singura condiţie impusă de părinţi era să nu vorbim cu necunoscuţiişi să venim în casă înainte să se întunece.

Inutil să mai insist acum pe ideea că lucrurile s-au schimbat, copiii de atunci au deja copii la rândul lor, iar pentru aceştia din urmă (sau cel puţin pentru marea lor majoritate) ideea de „Raţele şi vânătorii” pare desprinsă de undeva dintr-un manual de Protecţia Mediului.

Acum distracţia celor mici gravitează în jurul calculatorului, perceput drept unic mijloc de divertisment. Prin intermediul tastelor şi al ecranului, cei mici se distrează şi urmăresc filme destinate lor, consideră calculatorul drept sediu central pentru joacă, iar socializarea şi stabilirea prieteniilor se face online, prin intermediul reţelelor sociale sau al forumurilor. Şi poate că n-ar fi nimic în neregulă cu acest din urmă aspect, dar ar trebui să fie încă valabil sfatul părinţilor noştri: „să nu vorbeşti cu necunoscuţii”. Trebuie să înţelegem cu toţii, pentru binele celor mici, că anonimatul pe care îl conferă din start internetul poate fi un risc enorm pentru copii. Un nume de utilizator şi un profil făcut pe site-urile frecventate de copii pot ascunde pe oricine.

Informaţiile pe care le recepţionează dar şi cele pe care le transmite juniorul din familia ta îi pot afecta inocenţa, îl pot pune în primejdie pe el sau chiar întreaga familie, îl pot maturiza înainte de vreme. Nu vreau să crezi că acesta e un mesaj alarmist, nefondat sau unul care transformă excepţia în regulă universală. Dar există deja un număr tot mai mare de cazuri în care fraudele online au ca rezultat nu numai pierderile materiale (reparabile, la urma urmei), ci incidente mult mai grave în care minorii nesupravegheaţi cad pradă vânătorilor online, infractorilor care profită de naivitatea celor mici şi de lipsa de informaţie din partea părinţilor. Din datele furnizate de EU Kids Online pentru anul 2008, unul din 11 copii acceptă să se întâlnească cu necunoscuţii întâlniţi doar în mediul online. Dintr-un studiu publicat recent de organizaţia „Salvaţi Copiii” reiese că, din păcate, unul din şase părinţi acceptă situaţia în care copilul său se întâlneşte în viaţa reală cu persoane necunoscute, contactate anterior numai în mediul online. Cam care crezi că sunt şansele ca una dintre persoanele cu care se întâlneşte copilul tău să fie rău-intenţionată? Chiar dacă şansa aceasta este de 1%, sigur vrei să rişti?

Un caz recent a speriat o lume întreaga, iar scena virtuală care a pregătit o crimă îngrozitoare a fost una dintre principalele reţele de socializare. Adolescenta naivă şi complexată de kilogramele în plus a devenit victima unui bărbat condamnat anterior la şapte ani de închisoare pentru viol, individ care îşi construise un profil imaculat şi poza în adolescent.

Asemenea pericole pot fi evitate dacă părintele impune filtrele de Control Parental. Ce înseamnă asta? Practic impui o barieră care blochează accesul la anumite site-uri web sau la email-uri cu conţinut inadecvat, te asiguri că avalanşa de informaţie a erei Web 2.0 nu periclitează inocenţa şi siguranţa celor mici. Folosirea unui instrument de Control Parental devine o necesitate, la fel şi instruirea copiilor cu privire la informaţiile pe care nu trebuie să le divulge online. Spre exemplu, o excursie viitoare pe care o plănuieşti împreună cu întreaga familie peste hotare poate fi un subiect excelent de laudă pentru cel mic pe reţelele sociale. Totuşi, dacă profilul acestuia poate fi vizualizat de oricine şi nu sunt impuse nişte restricţii minime, practic bucuria anticipării excursiei este o invitaţie deschisă psentru hoţi. Un amănunt aparent lipsit de importanţă poate declanşa un întreg ciclu de evenimente neplăcute.

Impunerea barierelor în folosirea calculatorului trebuie să fie învăţate de copii încă de la vârste fragede, pentru că mulţi dintre cei mici ar prefera să îşi petreacă tot timpul în compania prietenilor online, a jocurilor şi a filmelor redate prin computer. Iar motivele pentru care trebuie neapărat impus un echilibru între activităţile derulate în aer liber, în compania prietenilor “în carne şi oase” şi timpul petrecut la birou, cu ochii ţintă în ecranul calculatorului ţin atât de sănătatea celui mic şi de nevoia de socializare în viaţa reală. Soluţia de Control Parental BitDefender oferă posibilitatea setării unui interval orar strict în care copilul poate accesa Internetul, iar acest instrument previne instalarea dependenţei de net încă de la vârste foarte fragede.

Prin Controlul Parental se poate stabili un orar clar în care juniorul/junioara poate accesa anumite aplicaţii şi jocuri, iar părintele poate stabili mai multe profiluri în funcţie de vârsta şi programul copiilor. La fel, părintele poate seta permisiunile pentru programele de mesagerie instantanee (chat) astfel încât numai anumite ID-uri să aibă sau să li se blocheze accesul. Adulţii pot stabili şi anumite cuvinte cheie pe baza cărora să se blocheze automat traficul web (http), fluxul email prin protocolul POP3 sau chat-ul. Lista neagra a termenilor “tabu” poate fi conţine cuvinte complete sau chiar parţiale. Această funcţie include detecţia proactivă pentru protejare. Părintele este informat prin email în timp real despre toate aceste blocări şi interdicţii în momentul în care acestea sunt realizate pentru un alt utilizator.

Soluţia de Control Parental BitDefender este disponibilă prin produsele Internet Security şi Total Security, iar dacă ai dubii că te vei descurca în setarea tuturor parametrilor, stai liniştit: produsele BitDefender pot fi vizualizate în variante personalizabile de interfaţă, în funcţie de gradul de instruire IT al utilizatorului. Astfel, prin optarea pentru modul Novice şi profilul Părinte, utilizatorul are la dispoziţie o interfaţă simplificată pentru controlul securităţii calculatorului şi al prichindeilor care-l folosesc. Dacă nici aşa nu eşti convins, urmăreşte tutorialul video.


download is 150x150 Noi: cu cheia de gât; ei... cu ID ul invizibil