Odata instalat scaunul de masina, putem respira pe jumatate usurati. Pe jumatate pentru ca pot aparea (si de regula chiar asa se si intampla) o multime de probleme cu centurile de siguranta incorect fixate sau scaune incompatibile cu bancheta masinii. Daca adaugam si imaginatia fara margini a unui nazdravan sau motate care ar face orice sa se elibereze din “chingi”, avem mai multe batai de cap decat la alegerea scaunului de masina potrivit.
Iata cu ce probleme te poti confrunta in folosirea scaunului de masina:
Centura de siguranta prea larga este una dintre cele mai comune greseli de montare a unui scaun de masina. Daca scaunul nu este bine strans in centura de siguranta a masinii, va fi aruncat in fata in cazul unui accident, copilul lovindu-se cu siguranta.
Scaunul de masina nu este compatibil cu bancheta masinii. Unele scaune de masina au o forma neconventionala: scoicile care se monteaza invers sensului de mers se curbeaza la capete, lungimea captuselilor difera de la scaun la scaun, ceea ce face dificila potrivirea scaunului de masina pe bancheta masinii.
Centura de siguranta a masinii nu trece peste scaunul de masina. Lungimea centurii de siguranta a masinii difera de la masina la masina. Ca regula generala, scaunele care se monteaza cu spatele la sensul de mers necesita o centura de siguranta a masinii cat mai lunga. Unii producatori ofera posibilitati de montare care sa se potriveasca in acest caz.
Hamurile scaunului de masina. De cele mai multe ori, scaunele de masina au centuri de siguranta proprii care protejeaza copilul in scaun. Ele trebuie bine fixate peste copil, astfel incat doar unul sau doua degete sa poata fi strecurate intre centura si copil. Daca fixarea nu este corespunzatoare, copilul va fi aruncat din scaun in caz de accident sau poate iesi chiar singur din centuri in timp ce conduci. Banda orizontala a centurii nu trebuie sa se sprijine pe stomacul copilului, ci pe soldurile sale. Multe scaune de masina permit inaltarea partii superioare a centurii pe masura ce copilul creste.
Scaunul de masina a fost prezent in timpul unui accident. Orice scaun de masina care a fost montat in masina implicata in accident va trebui inlocuit, chiar daca nu exista semne vizibile de impact asupra scaunului. Este posil sa fi fost afectat de coliziune, scazandu-i capacitatea de a proteja copilul asa cum se cuvine in cazul unui alt accident. Acelasi lucru ar trebui sa se intample si cu centura de siguranta care mentinea scaunul pe pozitii in timpul accidentului.
Scaunele de masina la mana a doua. Nu cumpara niciodata scaun de masina folosit, iar in cazul in care primesti unul de la un prieten sau ruda de familie, intereseaza-te despre istoricul scaunului inainte de a-l monta in masina ta. Este posibil ca scaunul sa fi fost implicat in vreun accident, fara a exista semne vizibile de stricaciune la suprafata. De cele mai multe ori, scaunele second-hand nu au instructiuni de folosire, ceea ce le face si mai greu de montat. Mai mult decat atat, cele vechi este posibil sa nu intruneasca noile standarde de siguranta recomandate. Inainte de a folosi un scaun second-hand:
- examineaza-l atent sa nu prezinte avarii de vreun fel (insa retine ca nu toate sunt vizibile cu ochiul liber)
- cere instructiunile de folosire si montare
- asigura-te ca este corespunzator greutatii si inaltimii copilului
- verifica sa posede inscrisa litera “E” (sau eticheta portocalie), adica este conform standardelor de siguranta in vigoare: ECE R44.03 sau R44.04
Pe masura ce timpul trece, plasticul devine casant, ceea ce ar insemna ruperea scaunului in caz de impact. Refuza scaunele de masina mai vechi de 5 ani.
Copiii care se elibereaza din centura de siguranta. Este un moment des intalnit in plimbarile cu masina ale unor parinti. Unii copiii incearca sa iasa din ele, altii sa scoata centura din catarame, spre ingrijorarea constanta a parintilor. Este si foarte frustrant, pentru ca odata deprins procedeul prin care se poate elibera din centuri, copilul va profita de fiecare ocazie pentru a umbla nestingherit prin masina. Cu timpul le va trece, pana atunci, insa, poti incerca sa:
- Ii explici ori de cate ori ai ocazia motivul pentru care este absolut necesar sa calatoreasca intr-un scaun de masina corect montat, cu centurile de siguranta fixate.
- Nu porni motorul pana ce copilul nu poarta corect centura de siguranta, la fel ca si tine, de altfel (il poti intreba daca toti cei din masina poarta centurile de siguranta asa cum ar trebui sau spune-i ca masina nu poate porni daca centurile nu sunt corect fixate)
- Daca isi desface centura in timpul calatoriei, opreste masina de indata si nu porniti pana ce nu si-o fixeaza din nou.
Fii consecventa! Amendeaza fiecare abatere: nu-si pune centura, nu porneste masina; isi scoate centura, opresti masina. Nu ceda in astfel de cazuri!
Comentarii