de George Cosbuc

Avea si dânsul trei feciori,

Si i-au plecat toti trei deodata

La tabara, sarmanul tata!

Ce griji pe dânsul, ce fiori,

Când se gândea ca-i greu razboiul,

N-ai timp sa simti ca mori.

 

Si luni trecut-au dupa luni -

Si-a fost de veste lumea plina,

Ca steagul turcului se-nchina;

Si mândrii codrului pauni,

Românii-au ispravit razboiul,

Ca s-au batut nebuni.

 

Scria-n gazeta ca s-a dat

Porunca sa se-ntoarca-n tara

Toti cei plecati de asta-vara -

Si rând pe rând veneau în sat

Si ieri si astazi câte unul

Din cei care-au plecat.

 

Si-ai lui întârziau! Plângând

De drag ca are sa-i revada,

Sta ziua-n prag, iesea pe strada

Cu ochii zarea masurând,

Si nu veneau! Si dintr-o vreme

Gemea, batut d-un gând.

 

Nadejdea calda-n el slabea,

Pe cât crestea de rece gândul.

El a-ntrebat pe toti d-a rândul,

Dar nimeni stire nu-i stia.

El pleaca-n urma la cazarma

Sa afle ce dorea.

 

Caprarul vechi îi iese-n prag.

- “Ce-mi face Radu?î el întreaba,

De Radu-i este mai cu graba,

Ca Radu-i este cel mai drag.

- “E mort! El a cazut la Plevna

În cel dintâi sirag!

 

O, bietul om! De mult simtea

Ca Radu-i dus de pe-asta lume,

Dar astazi, când stia anume,

El sta nauc si nu credea.

Sa-i moara Radu! Acest lucru

El nu-l întelegea.

 

Blastem pe tine, brat dusman!

- “Dar George-al nostru cum o duce?

- “Sub glie, taica, si sub cruce,

Lovit în piept d-un iatagan!

- “Dar bietul Mircea?î – “Mort si Mircea

Prin vai pe la Smârdan.

 

El n-a mai zis nici un cuvânt;

Cu fruntea-n piept, ca o statuie,

Ca un Cristos batut în cuie,

T;inea privirile-n pamânt,

Parea ca vede dinainte-i

Trei morti într-un mormânt.

 

Cu pasul slab, cu ochii beti

El a plecat, gemând p-afara,

Si-mpleticindu-se pe scara,

Chema pe nume pe baieti,

Si se proptea de slab, sarmanul,

Cu mâna de pareti.

 

Nu se simtea de-i mort ori treaz,

N-avea puteri sa se simteasca;

El trebuia sa s-odihneasca -

Pe-o piatra-n drum sub un zaplaz

S-a pus, înmormântând în palme-i

Slabitul sau obraz.

 

Si-a stat asa, pierdut si dus.

Era-n amiazi si-n miez de vara

Si soarele-a scazut spre seara,

Si-n urma soarele-a apus,

Iar bietul om sta tot acolo

Ca mort, precum s-a pus.

 

Treceau barbati, treceau femei,

Si uruiau trasuri pe strada,

Soldati treceau facând parada, -

Si-atunci, destept, privi la ei

Si-si duse pumnii strâns pe tâmple:

“Trei, Doamne, si toti trei!