Catalina isi aduce aminte despre fetita ei, Ruxandra, cand a avut colici. “Stiam ca bebelusii plang, dar m-am gandit ca este ceva ce se intampla in mijlocul noptii sau atunci cand le este foame, sunt uzi sau somnorosi. Era ceva ce puteam intelelge si cu care ma puteam descurca. Dar intr-una din zile, fetita mea a inceput sa planga si nu s-a mai oprit ore in sir, iar orice faceam era in zadar. Am stat numai cu ea, i-am schimbat scutecul, i-am cantat, am tinut-o in brate, am scos-o la plimbare in parc, insa plansul ei nu a incetat. Imi venea sa-mi smulg tot parul din cap si sa tip in continuu…”
Cel mai urat cosmar al unui parinte
Parintii care au “supravietuit” perioadei in care copii lor au avut colici probabil ca inca isi mai amintesc, undeva, intr-un coltisor al mintii, despre plansul continuu si isteric al bebelusilor si acum raspufla, in sfarsit, usurati. Colicii sunt cel mai urat cosmar al unui parinte. Parintii pot face ceva mai mult decat sa priveasca cum odraslele lor se incolacesc de durere, transformandu-se in niste mingi, sau cum strang din ochisori, isi inclesteaza manutele si deschid gura mare, tipand pana se inrosesc. Iar aceste reactii se pot desfasura pe parcursul a ore intregi, fara pauza.
Colicii isi arata “coltii”, de obicei, atunci cand bebelusul face doua sau trei saptamani, si nu dureaza foarte mult. Plansul atinge, de regula, un maxim in cea de-a sasea saptamana, insa pana la saptamana a doisprezecea, plansul ori inceteaza, ori scade considerabil in intensitate.
De ce apare?
Colicii reprezinta inca un mister pentru multi doctori. Sunt destul de “in umbra” privind cauzele aparitiei lor si nu pot diferentia concret un copil care are colici fata de unul care plage mult. Bineinteles, acest lucru nu inseamna ca nu exista o multitudine de teorii care au fost enuntate cu privire la acest subiect, dintre care majoritatea s-au dovedit a fi incorecte. Mai jos sunt amintite cele mai populare dintre acestea.
Una dintre teorii incearca sa faca o legatura intre colici si dezvoltarea unei alergii la ceva ce a ingerat bebelusul sau mama (daca nbebelusul este alaptat). Exista si o scoala de gandire care a teoretizat ca colicii sunt ereditari, insa nu exista dovada stiintifica pentru a sustine acesta teorie. Alta ipoteza expica plansul datorat colicilor ca un rezultat a durerii cauzate de de contractiile violente ale tubului digestiv atunci cand bebelusul are gaze. Cea mai moderna teorie promoveaza ideea ca colicii pot aparea din cauza ca reactiile infantile ale creierului bebelusului nu s-au dezvoltat indeajuns pentru a inhiba plansul. Totusi, un singur lucru a fost pus la punct, si anume ca paritii care fumeaza sunt predispusi a avea copii care vor dezvolta colici. Nimeni nu stie de ce, insa acest lucru este un fapt demostrat. Daca esti insarcinata si fumezi, este timpul sa renunti. Nu se merita, pentru ca daca bebelusul va avea colici, vei regreta amarnic ca ai fumat.
Exista vreun remediu?
Evident, de vreme ce cauza aparitiei colicilor este necunoscuta, ar fi deja prea mult sa ne asteptam la o solutie. Totusi, parintii nu trebuie sa se ingrijoreze pentru ca colicii nu sunt o boala. Chiar daca puiutul tau o sa tipe din rasputeri, colicii nu lasa rani emotionale sau fizice. Copiii cu colici sunt copii sanatosi. Ei se dezvolta normal si la fel de rapid ca cei care nu au avut de-a face cu colicii, iar in viitor, comportamentul lor nu va fi afectat in niciun fel.
Unul din cele mai bune sfaturi de linistire a colicilor vine din partea dr. William Sears, pediatru american considerat “parintele parentingului”. El recomanda un dans usor cu bebelusul in bratele noastre, sau tinerea bebelusului de catre altcineva decat mamica in diferite pozitii, pana la incetarea plansului, sau un exercitiu usor pe care il numeste “pompa de gaz” unde picioarele bebelusului sunt flexate usor, genunchii la piept, in timp ce bebelusul sta intins pe spate, sau un masaj usor cu mana calda pe abdomenul bebelusului, in sensul acelor de ceasornic, fara a desprinde palma de burtica.
Comentarii