fetita 18 luni 200x150 Copilul la 1 an si 6 luni

Copilul la 1 an si 6 luni

Desi au trecut 18 luni de la nastere, parca ieri ti-ai adus copilul acasa. Este un sentiment complex mai ales pentru familiile aflate la primul copil: unii vad copilul ca pe un adult in devenire, in vreme ce altii il considera tot un bebelus.

Copilul te va surprinde zilnic cu memoria sa si modul in care se bucura sincer chiar si de cele mai simple lucruri. Orice articol nou introdus in casa va fi supus unor examinari minutioase, insa nu te astepta ca micutul sa inteleaga cand il rogi sa nu atinga articolul ce i-a trezit interesul. Sunt inclinati sa cunoasca lumea prin simt si atingere, ceea ce inseamna ca a incerca sa-i reprimi aceste impulsuri va fi in zadar. Unii dintre copii adora sa linga sau sa guste obiectele, obtinand astfel maxim de input senzorial.

Atunci cand se simte nesigur pe el va recurge la bratele tale si te va solicita sa-l asiguri din nou de afectiunea ce i-o porti. Desi este tentat sa exploreze imprejurimile, trebuie sa se simta increzator in fortele proprii pentru a se putea aventura mai departe de “fusta” ta. Poate face acest lucru doar daca rezervorul lui emotional este plin. Incearca sa nu interpretezi ca piticul/ pitica ta este un copil fragil/ sensibil atunci cand incearca sa se agate de tine in orice moment si nu te lasa sa iesi din raza sa vizuala. O schimbare de rutina, mutarea in casa noua, un fratior in familie si alte evenimente majore pot produce o schimbare temporara in comportamentul copilului de 1 an si jumatate. Anxietatea, frica de persoane sau lucruri (zgomote, insecte, oameni pe care nu i-a vazut in ultimele zile , inclusiv bunici) isi are originea in nesiguranta pe care copilul o resimte, fara a exista vreun motiv intemeiat care sa o declanseze.

  1. Crestere si dezvoltare
  2. Joaca si interactiunea
  3. La ce sa te astepti
  4. Alimentatie
  5. Sanatatea
  6. Sfaturi generale 

Crestere si dezvoltare

Copilul tau trebuie sa mearga de unul singur la varsta aceasta si cateodata chiar sa alerge. Daca este urmarit in timpul unui joc, isi poate pierde echilibrul, mai ales daca si rade in acelasi timp. Ii va lua inca ceva timp si concentrare pana sa-si coordoneze pasii in alergare si catarare, insa vei fi surprinsa sa constati cat de repede isi dezvolta abilitatile motrice grosiere. Repereaza echipamentele care necesita catarare la locul de joaca, il vor ajuta sa-si intareasca agilitatea fizica si ii vor provoca clipe de placere neintrecute.

Copilul incepe sa relationeze partile corpului cu denumirile lor, asa ca introduceti in joaca voastra intrebarile de genul “Unde este gurita/ nasucul/ ochisorii/ burtica?”. Puteti exersa si pe papusa sau ursuletul preferat, solicitand copilului sa indice cu degetelul pozitia fiecaruia.

La 1 an si 6 luni copilul poate spune cateva cuvinte simple, chiar si 20, insa el intelege mult mai multe (limbaj receptiv). Roaga copilul sa-ti aduca un lucru si urmareste daca indeplineste sarcina. Intelegerea nu reflecta inca abilitatile verbale la aceasta varsta.

Joaca si interactiunea

E bine sa ai prin preajma vopseluri non-toxice, creioane colorate, pensule si multe coli albe. E la fel de important sa incurajezi copilul sa-si exerseze abilitatile motorii fine si sa-si descopere latura creativa. Colajele, pictatul cu manutele, plastilina sunt activitati populare printre copiii de 1 an si jumatate. Cumpara o masuta/ centru de joaca la care i se permite acces nelimitat si care il va tine ocupat o vreme. Evita sa cureti prea repede in jurul lui, intrucat isi poate concentra atentia doar pentru cateva minute si va fi tentat sa treca usor de la o activitate la alta.

pe tocuri2 150x200 Copilul la 1 an si 6 luni

Joaca mea preferata

In gradina, arata-i cum folosesti un instrument sau altul si incurajeaza-l sa incerce si el (poti incerca cu ustensilele de plastic folosite in joaca la nisip: lopatica, grebla, forme, etc…). Este o treapta spre independenta si vei observa ca piticul va dori sa-si astepte randul pentru a copia actiunile pe care tu le-ai intreprins. Lauda-i eforturile si lasa-l sa inteleaga cat de inteligent este. Atentia si feedback-ul pozitiv pe care i-l oferi este foarte important pentru a-si construi respectul de sine si increderea in fortele proprii.

Continua sa citesti zilnic copilului de 1 an si 6 luni si lasa-l sa aleaga povestea pe care doreste sa o auda. Vei observa ca isi formeaza preferinte pentru o carte sau alta si ca se intoarce asupra ei din cand in cand. Desi probabil ca te plictisesti sa citesti aceleasi intamplari zile in sir, el iubeste sa anticipeze actiunile care au loc in poveste. Fii atenta la vocea cu care citesti, introducand cat mai multa animatie in tonul vocii. Copilul nu-ti va critica incercarea de a citi cu intonatie, ci te va imita chiar.

Observa modul in care da pagina, nu una cate unca, ci in manunchi. Arata-i ca mai intai citesti pagina din stanga si cand ai terminat treci la cea din dreapta; poti urmari cuvintele cu degetul pe masura ce le citesti. Desi nu vor intelege mare lucru din ce incerci sa le explici despre lecturarea unei carti, familiarizarea zilnica cu cititul si repetitia il vor ajuta sa priceapa mai tarziu care este secretul din spatele povestilor.

La ce sa te astepti

citeste 200x150 Copilul la 1 an si 6 luni

Citeste-i zilnic!

Desi probabil ca el va fi de alta parere, copiii au inca nevoie de un somn in timpul zilei la aceasta varsta. O ora obisnuita de trezire dimineata este in jurul orei 7-7.30, ceea ce inseamna ca va fi pregatit pentru un somn dupa-amiaza, dupa pranz. Daca ti se pare prea obosit ca sa manance, incearca sa-i servesti un mic dejun consistent si o gustare cu 1h inainte de culcare, iar pranzul il va manca la trezire. Daca adoarme greu sau e nelinistit, intuneca putin camera in care doarme peste zi.

Copilul este capabil sa se aplece si sa ridice ceva de la podea fara a-si pierde echilibrul la varsta aceasta. Vei observa, probabil, cum repereaza si cea mai mica scama pe covor, se apleaca deasupra ei si o prinde in degetele micute, examinand-o mai atent ca un detectiv particular. Ti-o va aduce ca pe un trofeu, iar tu vei fi in extaz de fericire, inima ti se va umple de bucurie vazand atentia pe care o acorda fiecarui detaliu. Daca, insa, observi ca ca cel mic nu-si poate concentra privirea asupra unui obiect, irisul ochilor are o pozitie neobisnuita sau isi intoarce de fiecare data capul pentru a vedea obiectele mai clar, du-l la un consult oftalmologic la un medic pediatru de specialitate. Problemele de vedere, diagnosticate si tratate in copilarie au rezultate mult mai bune decat neglijate pe mai tarziu.

Pot aparea probleme cu somnul sub forma refuzului de a merge seara la culcare si de a dormi dupa-amiaza (desi este aproape imposibil sa nu mai aiba nevoie de meontele de odihna de peste zi) si de a se trezi dimineata foarte devreme. 

Incep sa reziste intentiei de a-i pune in carucior, zbatandu-se cu toata puterea pentru a se sustrage montarii centurilor de orice fel: fie de la carucior, scaun de masina sau scaun de masa. Insista ca centurile sa fie montate si fixate corect, explica-i ca masina nu porneste, caruciorul nu poate iesi afara iar mancarea nu i se serveste daca centurile nu sunt montate.

Luna aceasta copilul:

  • merge bine, alearga, urca, coboara scari cu mai putin sprijin decat inainte
  • se hraneste singur cu lingurita (desii unii copii devin foarte mofturosi)
  • se preface a citi o carte
  • mazgaleste o coala alba daca i se da un creion
  • indica intr-un fel sau altul cand face caca (vocifereaza, te cauta sa-ti arate ca miroase urat, se trage de pampers)
  • cucereste mediul fizic: se agata de orice, impinge mobile, deschide usi, plimba orice 
  • arata oameni, animale si obiecte cunoscute, in special masini
  • oboseala, somnul, singuratatea si-o manifesta prin suptul degetului sau suzetei.

Alimentatie

mananca 133x200 Copilul la 1 an si 6 luni

Si printesele se murdaresc…

Lasa-l sa te ajute la preparea mancarii de cate ori este posibil. Invita-l pe el sa puna rosiile cherry in salata, sa rupa frunzele de salata verde si sa amestece ingredientele, toate acestea fiind activitati atractive pentru micutii de nici 2 ani. Chiar si cel mai simplu fel de mancare il poate ajuta sa inteleaga ce implica realizarea unei mese.

Puneti masa impreuna, la fel si tacamurile. Aseaza-i scaunul de masa aproape de masa familiei si fa-l sa se simta parte din familie. Daca ti se pare ca nu prea vrea sa manance, ofera fiecarui membru al familiei farfurii goale si lasa-i sa se serveasca singuri din bolurile cu mancare. Nu-i acorda atentie copilului de 1 an si jumatate, iar daca o faci, fa in asa fel incat sa nu-l bagati in seama prea tare, in schimb ofera-i si lui o farfurie goala si astepta-i reactia; mai mult ca sigur ca iti va da de inteles ca vrea si el mancare de-a voastra, iar tu grabeste-te sa-i oferi imediat o portie. Mai putina atentie, mai multa nebagare in seama atunci cand refuza sa manance si continuarea mesei in familie si a discutiilor de peste zi poate schimba ceva in comportamentul copilului mic la masa.

Sanatatea

Daca e vara, nu uita sa-i protejezi pielea si ochii de radiatiile solare. Pielea copiilor este mai subtire decat a adultilor si se vor arde usor in plin soare. Evita sa-l scoti afara in intervalul orar 10-16 si nu uita ca soarele este la fel de nociv iarna ca si vara. Ochii copilului trebuie, la randul lor, protejati, intrucat degenerarea maculara este o afectiune oftalmologica care debuteaza in copilarie. Ofera copilului tau o dieta bogata in fructe si legume, ai grija si de sanatatea ta si ofera-te ca model in ceea ce priveste dieta si protejarea impotriva razelor solare.

Nu uita sa perii de 2 ori pe zi dintii copilului de 1 an si jumatate folosind o perie moale, cu cap mic si rotund, pe care sa pui pasta de dinti cu fluor pentru copiii in cantitate cat mai mica (de marimea unei boabe de mazare). Incurajeaza-l sa scuipe pasta de dinti, ceea ce probabil ca nu va face, insa nu te ingrijora daca o inghite. Fluorul actioneaza atat local, de exemplu cand dintii sunt expusi la fluor, cat si sistematic, atunci cand copilul inghite pasta de dinti. Foloseste, insa, o pasta de dinti special conceputa pentru copii si care contine cantitatea adecvata de fluor pentru varsta copilului. La aceasta varsta copilul trebuie sa aibe macar 4 dinti.

Sfaturi generale 

  • picteaza 200x148 Copilul la 1 an si 6 luni

    Un Picasso in devenire

    Daca inca se trezeste noapte sa fie hranit, reactioneaza diferit. Nu incepeti sa va jucati, sa va uitati la televizor si sa va iubiti, pentru ca cel mic poate interpreta toate astea ca recompensa pentru trezirea in toiul noptii.

  • Sa nu ai incredere in grija pe care copilul i-o arata animalului din familie (acolo unde exista). La 18 luni de viata, copiii sunt prea tineri pentru a intelege ce inseamna empatia si actiunile gentile implicate de lucrul cu un animal de companie. Nu lasa copilul singur cu un caine, indiferent de cata incredere ai in animal.
  • Incalta-l cand iesiti afara, mai ales daca nu o faceti in curtea voastra. Piciorusele lor fine au nevoie de protectia oferita de incaltamintea moale, cu talpa flexibila pentru a nu se rani in pietricele si denivelarile suprafetelor intalnite in cale. Nu te ingrijora daca labutele lor sunt inca plate, cu timpul va aparea un arc pe laba piciorului, ajungand mai aprope de varianta adulta a unui picior.
  • Daca inca il alaptezi si amandoi va simtiti bine facand asta, nu ai niciun motiv sa-l intarci acum. Alegerea de a intrerupe alaptatul iti apartine in intregime, asa ca nu te simti presata sa te justifici in fata nimanui.

Dezvoltarea copilului luna cu luna

Alaptezi inca sau ai intarcat? Ati legat prietenii in parc sau va place sa va jucati singuri?