procesare 200x115 Procesarea celulelor stem

Procesarea celulelor stem

Dupa recoltarea sangelui din cordonul ombilical si transportarea kit-ului de recoltare la laboratorul bancii de celulele stem, personalul specializat al acestuia va procesa mostra de sange ombilical si o va pregati pentru stocare.

Procesarea celulelor stem se desfasoara pe parcursul a mai multor etape:

  1. Se verifica datele (codul de bare si fisa insotitoare) si integritatea pungii de sange ombilical recoltat. 
  2. Se introduc datele de identificare ale mamicii in baza de date 
  3. Se verifica daca sangele este contaminat (exista un pericol de 2-3 % de contaminare cu microorganisme provenite din flora vaginala si lichidul amniotic) si se testeaza viabilitatea celulelor stem. 
  4. Procesarea propriu-zisa: se evalueaza numeric volumul de sange recoltat si concentratia de celule stem. In urma separarii globulelor rosii de celelalte celule si de plasma prin centrifugare, celulele stem rezultate sunt tratate cu o solutie chimica care impiedica formarea cristalelor de gheata si respectiv implozia celulara, pregatindu-se pentru criogenare. Pentru a izola celulele stem viabile, se va selecta proteina CD34+ care se regaseste la suprafata celulelor stem. Mai apoi, celulele stem sunt numarate. 
  5. Criogenarea celulelor stem se realizeaza in trepte, proces asistat si monitorizat digital, pana la atingerea temperaturii finale de -196 grade Celsius. 
  6. Depozitarea celulelor stem criogenate se realizeaza in azot lichid sau vapori de azot lichid, la o temperatura de -196 grade Celsius pentru minim 18 ani, acestea pastrandu-si capacitatea de reinnoire si populare a maduvei osoase. 

Sange integral vs. Reducere volumetrica (concentrat de celule stem)

celule stem2 169x200 Procesarea celulelor stem

Celule stem

Unele banci de celule stem aleg sa depoziteze sangele integral, fara a-l supune reducerii volumetrice. 

Reducerea volumetrica presupune indepartarea celulelor rosii si plasmei din sangele prelevat din cordonul ombilical. Se stocheaza concentrat de celule stem pentru un transplant fara efect de respingere a organismului, numit efect de grefa. Reductia presupune procesarea probei de sange recoltata la nastere, separand celulele stem de restul masei de sange placentar ce contine multiple alte tipuri de celule, hormoni, produsi de metabolism. Motivul este ca toti acesti produsi auxiliari nu sunt recomandati a fi retransplantati pacientului care necesita interventia, cu atat mai mult cu cat acesta poate fi diferit de persoana de la care s-a recoltat (beneficiarul putind fi un frate/sora, parintii sau o alta ruda compatibila) si cu atat mai mult cu cat medicina recomanda ca orice tip de interventie medicala, respectiv transplant, sa fie minim invaziv.

La procesarea prin reducere volumetrica exista posibilitatea unei pierderi celulare intre 10-20 % . Daca separarea celulelor stem are loc inainte de crioconservare, se vor pierde doar 1-2% din numarul celulelor viabile. In schimb, in timpul proceselor de crioconservare si decrioconservare a unitatii de sange integral, celulele rosii sunt distruse, afectand astfel viabilitatea celulelor stem stocate. Mai mult, hemoglobina din sangele stocat integral, eliminata în urma procesului de inghetare si dezghetare este toxica pentru rinichii pacientului. In plus, stocarea sangelui integral necesita o cantitate mult mai mare de substanta crioprotectoare DMSO decat in cazul stocarii celulelor stem simple. Folosit in cantitati mari, DMSO devine toxic pentru ficatul pacientului la care se realizeaza transplantul de celule stem.

Separarea celulara dupa decriogenare are anumite dezavantaje:

  • Celulele stem recuperate sunt in numar mai mic decat am fi obtinut la o separare imediat dupa nastere (hematiile nu rezista atat de bine ca leucocitele la procesul de criogenare-decriogenare, asa ca parte din ele se distrug si implicit distrug leucocitele si celulele stem din jurul lor; prin distructia acestora, se elimina anumiti produsi de metabolism, toxici pentru organismul ce va primi transplantul).
  • Medicul transplantolog nu cunoaste dinainte celularitatea probei pe care o va folosi in transplant – nu stie de ce numar de celule stem dispune. Asa ca ii va fi greu sa faca o evaluare cu privire la faptul ca proba este/nu este suficienta pentru acel transplant 

Asadar, separarea celulara, desi e costisitoare, nu e o optiune, ea trebuie facuta. Singura optiune este daca o facem inainte de criogenare sau dupa.