Fluorul este un substanta naturala pe care oamenii si-o procura din apa (acolo unde aceasta este imbogatita cu fluor) si unele alimente, avand rolul de a intari smaltul dintilor si proteja impotriva cariilor dentare. In alte tari (SUA, Australia) apa distribuita populatiei este imbogatita cu fluor. In tara noastra, apa din conductele publice nu contine fluor, iar cea imbuteliata are fluor in cantitati variabile (de la 0,27mg/l Dorna la 0,01 mg/l Bucovina, Izvorul Alb – adica apele plate nu contin fluor!). Pe de alta parte, prea mult fluor poate duce la fluoroza.
Incorporarea fluorului in structura dintelui este foarte importanta mai ales in fazele de crestere a dintilor (de la nastere, cand dintii de lapte se mineralizeaza, pana la aproximativ 12 ani, cand dintii permaneneti sunt complet dezvoltati).
Surse de fluor:
- Apa (trebuie contactat furnizorul local de apa potabila pentru a afla daca apa distribuita este imbogatita cu fluor sau nu; in tara noastra, apa nu este fluorata)
- Alimentatie: doar pestele si ceaiul contin niveluri mai mari de fluor, restul alimentelor avand niveluri insesizabile de fluor
- Produse pentru igiena orala: pasta de dinti, apa de gura, geluri fluorate.
Suplimentele cu fluor
S-a estimat ca aportul de fluor ce poate fi ingerat de catre o persoana zilnic este:
- 2,7 mg in zonele unde apa nu este imbogatia cu fluor
- 1 mg in zonele cu apa fluorata
Asadar, recomandarea suplimentarii dietei cu suplimente de fluor (in tara noastra, cel mai utilizat este Zymafluorul) trebuie sa tina seama de conditiile enumerate mai sus. Aceste suplimente constituie un mijloc important de reducere a formarii cariilor la copiii din categoriile de risc (copiii cu predispozitii pentru dezvoltarea cariilor sau proveniti din familii cu probleme stomatologice serioase).
Insa, retine ca majoritatea pastelor de dinti si apelor de gura contin fluor, de aceea parintii trebuie sa monitorizeze atent igiena copiilor pentru a se asigura ca nu inghit pasta de dinti. Pastele de dinti aromate sunt deosebit de “atragatoare” pentru gustul copiilor.
Studiile arata ca cei mici nu pot clati gura de pasta de dinti fara s-o inghita. Aproape jumatate din cantitatea de pasta de dinti aflata pe periuta poate fi inghitita la fiecare sesiune de spalare a dintilor. Copiii cu varsta mai mica de 5 ani nu au invatat inca sa scuipe atunci cand se perieaza, ceea ce, alaturi de suplimentele de fluor, poate duce la aparitia fluorazei. Tocmai din acest motiv, apele de gura cu fluor nu sunt recomandate copiilor cu varsta mai mica de 6 ani, intrucat mai mult ca sigur o vor inghiti.
Ce este fluoroza si cum se contacteaza?
Fluoroza apare sub forma unor zone deosebit de albe, alteori maronii la suprafata dintelui permanent si se datoreaza ingerarii unei cantitati prea mari de fluor in perioada de formare a dentitiei. Excesul poate proveni din:
- inghitirea unei cantitati prea mari de pasta de dinti (copiilor le place gustul pastei de dinti, mai ales a celor cu diverse arome)
- consumul bauturilor ambalate in doze sau a bauturilor produse cu apa imbogatita cu fluor
- consumul dropsurilor cu fluor
- suplimentele prescrise de medici in cazul copiilor.
Perioada critica de aparitie a fluorazei este cea de 5 ani, intrucat coroanele dintilor permanenti sunt doar calcifiate la varsta de 4 ani.
Surse ascunse de fluor pot fi gasite si in dieta: sarea, unele suplimente alimentare, laptele (inclusiv lapte praf formula) sunt deseori fluorate, de aceea, inainte de prescrierea suplimentelor cu fluor, trebuie ca doctorul sa ia in vedere toate sursele de fluor la care este expus copilul. Trebuie avut in vedere si daca cel mic are sau a mai avut carii (exista copii predispusi aparitiei cariilor), daca este un copil cu nevoi speciale sau care nu reuseste sa mentina o igiena orala normala.
Cat este prea mult?
- 1mg/kg corp – doza toxica
- 5mg/kg corp (copii) – 15 mg/kg corp - doza letala
Trebuie precizat ca surplusul de fluor este eliminat in proportie de 50% prin intermediul rinichilor, restul depunandu-se in oase, tesuturi, etc. Exista speculatii, in ultimul timp, care coreleaza excesul de fluor cu cancerul osos, cu dereglari nervoase, infertilitate, fracturi osoase, ba chiar s-a ajuns pana acolo incat se crede ca fluorul nu aduce niciun beneficiu organismului (in sprijinul acestei idei vine si medicina care inca nu a descoperit vreo boala datorata lipsei fluorului din corp). Ultimele studii intreprinse de lumea medicala stomatologica arata ca beneficiul adus de fluor organismului uman se obtine prin aplicarea de substante la suprafata dintilor, si nu prin ingestie.
Cateva sfaturi:
- nu folositi pasta de dinti cu fluor pentru copiii cu varsta mai mica de 18 luni
- alegeti o pasta de dinti conceputa in mod special pentru nevoile copilului (18 luni – 6 ani)
- aplicati doar putina pasta de dinti pe periuta si fortati pasta sa patrunda printre perii periutei de dinti
- asigura-te ca cel mic scuipa pasta de dinti dupa ce a terminat de spalat
- depozitati pasta de dinti pentru adulti departe de locurile accesibile copiilor. Copiii iubesc gustul pastei de dinti si o vor manca de cate ori au ocazia.
Comentarii