gravida la 200x185 Cum sa conduci in sarcina

Cu putina precautie, poti conduce pana nasti!

In societatea moderna, viitoarele mamici chiar nu pot sa stea acasa si sa astepte sfarsitul celor noua luni de sarcina. De aceea, este impotant de stiut pentru cele dintre noi care conduc si sunt insarcinate ca, in cazul in care nu sufera de vreo afectiune speciala, pot face aceleasi lucruri ca toate celelalte femei. Daca se simt confortabil, femeile insarcinate se pot urca la volan pana in ultima zi de sarcina.

Insa, ar fi de preferat ca gravidutele sa evite sofatul in conditii care ar putea amplifica starea de stres, cum ar fi conditiile meteo nefavorabile (ploaie, ceata, polei, viscol) si aglomeratia urbana. Condusul masinii noaptea poate fi la fel de stresant intrucat vederea este diminuata si organismul este deja obosit spre sfarsitul zilei.

Sfaturi pentru a conduce in siguranta in timpul sarcinii

  • Majoritatea doctorilor iti va spune ca este in regula sa conduci in timpul sarcinii, insa cere parerea si doctorului care iti urmareste sarcina, intrucat el cunoaste cel mai bine istoricul tau medical si, daca este cazul, te va sfatui sa eviti calatoriile lungi
  • Primele 20 de saptamani de sarcina pot constitui un oarecare inconfort la volan din cauza somnolentei permanente si a starii de greata matinala, ceea ce inseamna ca viitoarea mamica trebuie sa fie mai vigilenta decat de obicei sau sa evite sa sofeze in zilele cand se simte rau
  • Daca suferi de afectiuni cardiace, ai o boala de sange sau esti predispusa la travaliu timpuriu, consulta-ti doctorul inainte de a planifica o calatorie mai lunga
  • Daca ti-ai rezervat o vacanta inainte de a stii ca esti insarcinata, discuta cu doctorul tau aspectele legate de saptamana de sarcina la care e programata calatoria, pentru cat timp vei fi plecata, ce mijloace de transport vei folosi, daca ai sau nu nevoie de vaccinari.
  • In ultima luna de sarcina nu este momentul pentru plecarea la drum lung a vreunuia dintre parteneri
  • Daca suferi de toxicoza este recomandabil sa eviti sofatul, intrucat miscarile masinii si orice alte mirosuri, mai ales cele chimice, iti vor accentua starea de rau pe care o simti. In timpul calatoriei pot aparea vapori de combustibil care iti vor da dureri de cap, vartejuri si chiar stari de lesin.
  • Daca esti prea nervoasa sau iritata, evita sofatul. Nu vei face decat sa te enervezi si mai tare la volan
  • Nu condu cand esti in travaliu. Daca partenerul nu e in preajma, apeleaza la familie sau la prieteni, chiar si la un taxi.
  • Indeparteaza hainele (si orice alt articol care te-ar putea incomoda la condus) de orice fel din spatele scaunului sau de pe bratele acestuia si conteaza pe aerul conditionat pentru a te incalzi in zilele geroase.
  • In timpul calatoriilor lungi, ia pauze dese: iesi din masina, mergi cativa pasi, intinde-te, fa orice te relaxeaza si te elibereaza de tensiunea concentrarii la drum. Picioarele si gleznele sunt predispuse la umflare in timpul sarcinii, iar condusul nu face decat sa accentueze inflamarea lor prin imobilizarea intr-o singura pozitie pentru zeci de minute in sir. Daca esti doar pasager, nu-ti va fi greu sa-ti intinzi picioarele, sa-ti rotesti gleznele, sa-ti misti degetele de la picioare.
  • Inarmeaza-te cu apa suficienta si gustari sanatoase (fructe, branzeturi, lactate in recipiente mici: iaurt, lapte) si serveste-le in timpul pauzelor de condus.
  • Ar putea fi de ajutor un suport lombar precum o perna cilindrica sau chiar un prosop sau pulover rulat si asezat in curbura spatelui.
  • Tine in agenda numarul de telefon al unui service sau mecanic de incredere pentru situatiile in care ai avea nevoie de asa ceva.
  • Evita calatoriile in care stii ca nu exista servicii medicale de calitate sau acolo unde climatul se schimba rapid. Un carosabil umed adauga 18 metri la distanta de franare in cazul unei viteze de 100km/h.
  • Ofera-ti timp de reactie: foloseste regula de 3 secunde pentru a-ti aloca spatiu suficient intre tine si masina din fata. Observa masina din fata ta trecand peste un anumit obstacol si apoi numara 3 secunde – daca ajungi la obstacolul ales in mai putin de 3 secunde, inseamna ca esti prea aproape de cel din fata ta.

Siguranta ta e cea mai importanta, iar daca e posibil, fii pasager pe perioada sarcinii. Cu cat distanta dintre burtica ta si volan este mai mare, cu atat mai bine va fi pentru sanatatea ta si a bebelusului.

Citeste mai multe despre Sofatul in sarcina. Conducem pana nastem? si despre Centura de siguranta si airbagul in sarcina.