dovlecei barcuta 200x148 Dovlecei umpluti tip barcuta(11 luni)

Dovlecei barcuta

Pentru ca mancarea trebuie sa incante si privirea, dovleceii umpluti pot fi foarte usor transformati in niste barcute numai bune de ajuns departe, departe, tocmai in burtica bebelusului!

Ingrediente: 2 dovlecei medii, 300g piept de pui, 1 ceapa mica tocata, 1 catel de usturoi, 1 morcov mic, 1 rosie mica taiata marunt, 1 lingurita iaurt sau smantana, cateva fire de marar

Se taie dovlecei pe lung (dupa ce au fost spalati bine). Se scobesc prin scoaterea miezului. Miezul dovleceilor se amesteca cu carnita de pui tocata, ceapa, usturoiul, mararul, morcovul, rosia si iaurtul sau smantana. Se umplu cele doua jumatati de dovlecel cu aceasta compozitie, se toarna putina apa in tava cu dovlecei si se pune la cuptor aproximativ 20-25 de minute, la foc mic. Improvizati catargul dintr-o scobitoare pe care ati pus velele facute din hartie colorata, o foaie de salata sau chiar coaja subtire a unui dovlecel…si gata barcutele!

Dovleceii pot fi gratinati si cu putin cascaval pentru cei mai mofturosi dintre pitici!

Cat de impresionat a fost bebelusul tau de barcuta noastra?