Un fel de mancare mai laborios de preparat, dar gustos. Nu este indicat a se gati des, fiind mai greu digerabil pentru bebe, insa merita incercat pentru ca mai varieaza genul de mancare cu care e obisnuit cel mic. Aceeasi reteta poate fi incercata si pentru umplerea rosiilor, dovleceilor sau vinetelor.
Ingrediente: 3 ardei micuti, 200g piept sau pulpa de pui sau curcan, 1 morcov, 1 dovlecel, 2 rosii decojite, 1 ceapa (in sezon, 1 ceapa verde), 1 feliuta de telina, 2 lingurite orez, 1 galbenus, 1 lingurita iaurt sau smantana grasa, 1 lingurita ulei, cateva fire de marar
Ardeii se spala bine, se curata de cotor si se scufunda intr-o oala cu apa clocotita, unde se lasa pentru 30 secunde, apoi se lasa la scurs . Carnea se toaca la blender sau la masina de tocat impreuna cu morcovul, dovlecelul, telina si ceapa. Compozitia de carne se inabuse intr-o lingurita de ulei si una de apa.
Separat se fierbe orezul, apoi se aduga la compozitia de carne. Se ia de pe foc si se adauga galbenusul (dupa 1 an se poate pune oul intreg). Se umplu ardeii cu compozitia rezultata si se aseaza intr-o craticioara inalta sau un vas mic de yena. Se toarna apa pana la jumatate in vasul cu ardeii si se pune la fiert 15-20 min. Se ia vasul de pe foc si in apa din vas se pune si rosia pasata si se da la cuptor 20-25 min, verificand sa nu scada apa de tot (se mai adauga apa daca e necesar). La sfarsit se poate adauga smantana.
Cum a primit bebe legumele umplute cu carne?
Comentarii