Limbricii sunt des intalniti in tarile tropicale si pot fi contractati de calatorii care consuma mancare contaminata. Tratamentul este usor de urmat si are rezultate bune de cele mai multe ori. Medicamentele sunt folosite pentru a omori sau paraliza parazitii, care sunt eliminati, mai apoi, din intestine prin intermediul scaunelor.
- Ce sunt limbricii?
- Care sunt simptomele limbricilor?
- Care este tratamentul?
- Pot fi preveniti limbricii?
Ce sunt limbricii?
Ascaridiaza este o infectie cauzata de un parazit numit Ascaris lumbricoides, un vierme intestinal cu forma cilindrica, de culoare alb-galbui, semitransparent, cu lungimea de 15-35 cm (femelele fiind mai mari decat masculii). Acest parazit infesteaza in principal intestinele (mai ales cel subtire), insa si alte parti din corp pot fi afectate. Se estimeaza ca 25% din populatia lumii are ascarioza, adica aproape 2 miliarde de oameni!
Limbricii apar in general in medii umede, calde, in tarile tropicale si subtropicale si in zonele unde populatia foloseste fecalele ca si fertilizator al solului. Copiii sunt afectati in numar mai mare decat adultii, estimandu-se ca aproape 80% dintre cei cu varste cuprinse intre 1.5 si 3 ani sufera de vreun parazit intestinal. Calatorii in tarile care se confrunta cu problema limbricilor se pot infecta si transmite parazitul mai departe.
Ciclul de viata al unui limbric
Un limbric adult are aproximativ aceeasi marime si forma cu a unui vierme obisnuit. Daca ai limbrici in intestin, femela va depune o multime de oua micute (cam 200.000 oua pe zi). Acestea sunt eliminate odata cu scaunul, contaminand solul si sursele de apa in zonele cu salubrizare deficitara.
Ouale limbricilor pot rezista cu anii in solul umed, dezvoltandu-se in larve. Larvele ajung in intestinele oamenilor prin consumul alimentelor contaminate. Fiind mici, larvele vor trece in fluxul sanguin si transportate in plamani, unde zabovesc 2 saptamani. In plamani, larvele se dezvolta si mai mult, ajungand la marimea unui ac de gamalie. Larvele calatoresc prin caile respiratorii pana in gat unde sunt inghitite impreuna cu saliva. Aceste larve, avand un grad mai mare de dezvoltare decat cele ingerate intial si prin care a avut loc contaminarea pacientului, cresc si mai mult in intestine, ajungand limbrici in toata regula. Un parazit adult poate trai chiar si 2 ani, timp in care va da nastere unei adevarate armate de oua. La sfarsitul ciclului de viata, viermele moare si este eliminat prin scaun.
In zonele in care limbricii sunt des intalniti, copiii pot fi permanent infectati. In vreme ce unii limbrici mor si sunt eliminati in scaun, altii se dezvolta din ouale depuse de predecesorii lor, continuand invadarea intestinului copiilor.
Care sunt simptomele limbricilor?
Majoritatea persoaneleor infestate nu acuza simptome. Infestarea serioasa cu limbrici in cazul copiilor poate ridica probleme de nutritie, rezultand crestere inceata si o stare generala proasta.
Unii dintre cei afectati pot acuza urmatoarele simptome:
- temperatura mare (febra)
- oboseala
- eruptie alergica (urticarie)
- dureri abdominale
- stare generala proasta, diaree sau voma
- probleme psihice
Larvele din plamani pot cauza simptome ca suieratul, tusea sau alte probleme ale toracelui. Ocazional, limbricii pot provoca probleme grave. De exemplu, un numar mare de limbrici poate cauza un blocaj in intestine, iar in cazul unora dintre cei infectati, pot aparea infectii serioase ale ficatului si pancreasului, precum si simptome de alergie.
Care este tratamentul?
Diagnosticarea limbricilor se face fie prin observarea acestora in scaunul celui infectat sau prin analiza coproparazitologica.
Tratamentul nu este complicat si da rezultate bune. Medicamentele omoara sau paralizeaza viermii, impiedicandu-i sa absoarba nutrientii, fiind apoi eliminati din intestine prin intermediul scaunelor.
- Mebendazolul este medicamentul uzual prescris pentru copiii cu varsta mai mare de 1 an si pentru femeile care nu sunt insarcinate si nu alapteaza. Forma de prezentare a medicamentului poate fi pudra sau bautura, fiind administrat de doua ori pe zi pentru o perioada de 3 zile.
- Piperazina este o alternativa la mebendazol, fiind pliculete ce se dizolva in lichid. Se adminsitreaza in doza unica, suficienta. Este recomandata copiilor cu varsta mai mare de 3 luni, insa se evita folosirea medicamentului in caz de epilepsie sau boli ale ficatului.
- In tarile unde problema limbricilor este destul de “spinoasa”, se folosesc si alte medicamente precum albendazolul, levamisolul si ivermectina.
- In cazul femeilor insarcinate sau care alapteaza, precum si pentru nou-nascuti, trebuie consultat medicul pediatru de urgenta.
Adopta o dieta speciala pe durata tramamentului. In primele 4-5 zile, mananca doar fructe crude. Apoi, mese usoare, bine echilibrate, introducand cat mai multe legume, fructe, paine integrala si lapte. Evita alimentele pregatite cu mult ulei, smantana sau unt si orice produs gras in general. Repeta dieta cu fructele pentru a preveni reinstalarea infectiei; in cazul in care limbricii apar din nou, mananca legume crude si bea mult suc proaspat de fructe.
Semintele de dovleac: bea un amestec facut din 1 lingurita de seminte de dovleac fara coaja si zbrobite fin intr-un pahar cu 250ml apa. Inainte de aceasta, goleste-ti intestinele band suc de prune. Ziua urmatoare, bea 2-3 pahare de “suc” cu seminte de dovleac.
Poate ajuta si ceaiul facut din coaja rodierului care otraveste si omoara limbricii. Adultii vor consuma 90-180ml de ceai de 3 ori pe zi, in vreme ce copiilor li se vor administra doze de 3 ori mai mici, cu mentiunea ca inghitirea lichidului se va face cu pauza de 1 ora intre fiecare doza. Urmeaza o curatare a organismului cu suc de prune.
Nuca de cocos: oamenii au folosit nuca de cocos pentru eliminarea parazitilor intestinali cu mult inainte ca istoria sa inregistreze acest lucru. Se recomanda consumul unei lingurite de nuca de cocos proaspat rasa la mic dejun. La 3 ore se va consuma 30-60 ml ulei de ricin si 250-375 ml lapte caldut. Se repeta pana se elimina toti limbricii.
Usturoiul, un remediu antic folosit pentru multe afectiuni medicale, te poate scapa si de paraziti intestinali. Zdobeste cateii de usturoi si poarta-i in sosete pentru a-ti penetra pielea sau, mai igienic, mananca usturoi crud. Ambele metode permit usturoiului sa patrunda in sange si apoi in intesine, omorand limbricii.
Pot fi preveniti limbricii?
Igiena
In tarile cu incidenta mare a limbricilor, parazitul poate fi evitat prin consumul exclusiv de alimente gatite, cu evitarea legumelor verzi si salatelor. Este recomandabil ca cei mici sa evite joaca in apropierea locurilor insalubre sau acolo unde fecalele umane sunt folosite pe post de fertilizator al solului. Spalati-va intotdeauna pe maini inainte de a prepara hrana sau de a manca, dupa ce folositi toaleta sau schimbati scutecele copiilor. Asigurati-ca ca cei mici au unghiile taiate scurt si mentinute curate. Controlati des animalele de casa sa nu aiba paraziti intestinali.
Medicatia
Daca exista risc crescut de infectie, piperazina poate fi recomandata ca tratament ce trebuie administrat lunar, timp de 3 luni de zile (este cazul zonelor cunoscute a fi focare de limbrici sau daca calatoresti in zone “cu risc” de infestare cu paraziti intestinali).
Comentarii