week22 Saptamana 22 de sarcina

Ecografie 4D – Saptamana 22

Cea de-a 22-a saptamana de sarcina corespunde cu o varsta de 20 de saptamani a copilului. Fatul va castiga in jur de 150 g in aceasta saptamana. Greutatea astfel castigata trebuie atribuita muschilor, oaselor, organelor si tesuturilor in continua formare. La sfarsitul saptamanii copilul poate ajunge la 600 g si o lungime de 28 cm. Parul va continua sa creasca, vor aparea reflexe de tresarire a mainilor, pielea va deveni mai subtire pe maini si picioare. Vor incepe sa se dezvolte amprentele la maini si picioare, irisul este format, insa culoarea nu este definita inca (abia la minim 6-9 luni de la nastere vei putea spune cu aproximatie ce culoare vor avea ochii bebelusului tau). Se dezvolta simtul gustului si cel tactil, bebelusul atinge uterul tau, corpul lui, la intamplare. Ficatul fatului produce enzime pentru metabolizarea bilirubinei, pigmentul responsabil de aparitia icterului in primele zile de viata ale bebelusului. La nivelul organelor genitale, testiculele baieteilor coboara din abdomen, iar la fetite incepe formarea vaginului, uterul si ovarele fiind deja complet finalizate.

Vei observa ca si tu te vei ingrasa odata cu bebelusul tau. Nu-i nimic nou pana acum. Accesele de dispozitie vor continua si e posibil sa te simti trista in fiecare zi. Daca ti se intampla acest lucru, iesi afara sau fa ceva ce iti face placere.

Daca ti se umfla gleznele si picioarele, bea multa apa si tineti picioarele mai sus decat restul corpului, sprijinindu-le de un obiect. Aceste simptome vor trece odata cu sarcina.

Te indrepti vertiginos spre al treilea trimestru de sarcina. Nu este prea devreme sa te interesezi despre ce te asteapta peste 4 luni de zile: ce presupune travaliul, epidurala si alte tipuri de anestezii (in cazul in care afectiunile medicale impun efectuarea unei cezariene), epiziotomia.
Nu ezita sa iti consulti medicul pentru orice probleme legate de sarcina.

« Saptamana 21 Saptamana 23 »