O femeie trece prin multe schimbări în viața ei, dar sarcina este starea în care apar cele mai multe moficări într-o perioadă relativ scurtă de timp. Multe femei parcurg sarcina cu sentimentul că nu s-au simțit niciodată mai bine, în timp ce altele trec printr-o perioadă dificilă. Cu toate astea, o sarcină va atrage emoții noi, care vor ajuta femeia să depășească orice fel de greutăți.
Din punct de vedere psihologic, femeia se schimbă din momentul în care află că este însărcinată, ea are temeri, speranțe și motivații, toate acestea contribuind la schimbare. Important este ca intensitatea acestor trăiri să fie moderată sau, cum spun specialiștii, bine gestionată.
Trăirile la nivel afectiv sunt intense din momentul în care femeia conștinentizează că este o viitoare mamă, trecând ușor de la starea de euforie, imediat după aflarea veștii, până la disperare și uneori chiar groază, prin apariția unor temeri, neliniști, de cele mai multe ori exprimate exagerat.
Medical, perioada sarcinii a fost împărțită în trei trimestere, bine delimitate atât pentru viitoarea mamă, cât și pentru fătul ce-l poartă în pântece. Pentru a ilustra mai bine transformările la nivel emoțional și afectiv, am să păstrez și eu această delimitare trimestrială și pentru a sublinia starea predominantă pe care o are viitoarea mamică pe parcursul perioadei de sarcină.
Astfel, în primul trimestru de sarcină, viitoarea mamă experimentează dorințe, temeri, schimbări profunde și puternice, însă niciodată de nesuportat. Aceste stări de rău psihic (anxietate, temeri, îngrijorări) cât și cele de rău fizic se regăsesc în registrul normalului și mai mult, ele oferă avantaje prin faptul că răspunzând unor necesități imediate ale femeii, o pregătește pentru întânirea cu ființa ce va veni, adică o pregătește pentru relația ei cu noul născut. Emoțiile din această etapă sunt în legătură cu temerile mamei și nu afectează copilașul, ele țin de procesul de maturizare al femeii.
În trimestrul al 2-lea de sarcină, viitoarea mamă se adaptează stării ei, devine mai liniștită. Acest lucru se vede în atitudinea abordată, asa încât femeia se implică mai activ în activitățile profesionale și casnice, reafirmând interes pentru viața de familie. Fiind o perioadă mai calmă emoțional, femeia/mama prezintă disponibilitate afectivă și răgaz pentru a se ocupa de reconsiderarea relațiilor sale familiale, de susținere a soțului și a copiilor, în cazul familiilor în care mai sunt copii.
În cel de-al 3 lea trimestru de sarcină viitoarea mamă se orientează către corpul ei, mai mult, către senzațiile ei corporale. Retragerea din plan social îi permite femeii, pentru moment, adoptarea unui ritm mai apropiat de nevoile sale actuale și necesar pentru pregătirea următoarei etape, nașterea și viața alături de copil. Este vorba de o nouă viață, cu o altă scară de valori, o viață care după naștere va fi centrată pe copil. Inițial, mama se va dedica total copilului, iar pe măsură ce el crește și devine tot mai independent, se va recupera treptat și își va relua interesul și pentru propria persoană, familie, profesie.
Pe toată perioada sarcinii și mai ales perioada de dinaintea nașterii are loc o restructurare a familiei pentru a face loc copilului care se va naște. Pentru familie, indiferent de mărimea acesteia, este o mare schimbare ce necesită acomodare. Relațiile din cadrul familiei se reorganizează și fiecare membru al familiei își redefinește poziția în cadrul sistemului.
A fi însărcinată nu este în nici un fel sinonim cu a fi bolnavă. Sarcina este o periodă firească în viața femeii și important este să fie pregătită fizic, mental și emoțional.
Activitatea fizică desfășurată pe perioada sarcinii, în cazul în care nu există restricții medicale, îmbunătățește tonusul muscular, crește rezitența cardiovasculară, încurajează o poziție frumoasă a corpului, reduce acumularea kilogramelor în plus, îmbunătățește starea generală a femeii însărcinate și o ajută să se pregătească pentru naștere. Important este ca înainte de a începe sau continua activitatățile fizice (pentru femeile care obișnuiesc să facă sport) în timpul sarcinii, să consultați medicul obstretician.
Sunt Nina Jurca, psiholog si psihoterapeut, mamica unui baietel de 6 ani si coordonator al cabinetului individual de psihologie www.psihoterapic.ro.
Pentru ca temerile si problemele noastre sa nu ramana nerezolvate, invit viitoarele si actualele mamici la grupurile de suport organizate de www.psihoterapic.ro, unde vom impartasi experiente si solutii, vom spulbera indolieli si ne vom formula dorinte, totul intr-o atmosfera calda si prietenoasa.
Comentarii