legume cu carne la cuptor 200x136 Legume cu pulpe de pui la cuptor

Legume cu carne la cuptor

Combina legumele cu proteina animala pentru a obtine o masa perfecta pentru intreaga familie! Fara chiuveta plina de vase, fara stat cu ochii pe foc si mestecat mancare, insa ideala pentru a implica si copiii in bucatarie (la curatatul, feliatul legumelor)! Serveste-i si bebelusului fara dintisori din masa voastra, mixand-pasta legume, carne si sos din portia voastra delicioasa de legume cu carne la cuptor.

Ingrediente (4 portii):

  • 4 morcovi medii taiati bucati mari
  • 2 bucati pastarnac taiati bucati de 3cm
  • 4 cartofi medii taiati bucati mari
  • 2 cepe rosii feliate inele
  • 2 ardei grasi rosii taiati cuburi mari
  • 1 crenguta rozmarin proaspat tocat
  • 2 lingurite cimbru proaspat tocat
  • 2 lingurite ulei de masline extravirgin
  • 5 pulpe (superioare, au mai multa carne) pui, fara pielita
  • 300 ml supa de pui

Cuptorul se preincalzeste la 200 grade Celsius. Intr-o tava incapatoare, plasati legumele impreuna cu condimentele, adaugati 1 lingurita de ulei si amestecati bine. Deasupra asezati bucatile de carne si turnati jumatate din supa de pui si lingurita de ulei ramasa, apoi dati la cuptor 40-45 minute, pana ce carnea si legumele s-au aurit si patruns bine.

Serviti carnea si legumele, iar in sosul din tava turnati restul de supa, racaind bine dosul tavii de resturile de legume/ carne ramase. Aduceti la fierbere si pastrati pe foc pana se formeaza un sos mai gros, strecurati si turnati peste carne.

Sfat: pentru supa de pui puteti cumpara aripi sau spate de pui pe care le puneti la fiert in apa rece si adaugati legume. Daca faceti o cantitate mai mare de supa, o puteti congela pentru a o folosi si in alte preparate.