piure conopida 183x200 Piure de conopida sau broccoli (8 luni)

Piure conopida

Conopida este foarte bogata in fibre si o multime de vitamine, fiind o alternativa perfecta la clasicul piure de cartofi servit ca garnitura la carne. Combinat cu un catel de usturoi zdrobit si putina sare poate sta alaturi cu mandrie in farfuria adultului, langa o bucatica de carne pregatita la cuptor sau la gratar.

Ingrediente:

  • 1 conopida mare sau un broccoli
  • 2 linguri unt

Broccoli sau conopida se curata de frunze, se spala bine sub jet de apa si se rupe in buchetele, apoi se pun intr-o oala mare plina cu apa rece si se da oala la foc mediu sa fiarba 15-18 minute. Cand devin moi, conopida sau broccoli se scurg de apa si se paseaza fierbinti impreuna cu untul pana se obtine un piure fin.

Pentru a-si pastra mai multe vitamine, mai ales vitamina C, conopida sau broccoli pot fi preparate la abur sau scufundate 3 minute in apa clocotita (vor fi crocante, numai bune de mancat intregi, amestecate cu un varf de cutit de unt si un catel de usturoi zdrobit). Preparate astfel si inainte de pasare, buchetelele de conopida si broccoli pot fi servite copilului ca finger-food alaturi de sosuri sau dip-uri.

Piureul obtinut se pastreaza 3 zile la frigider in recipient inchis etans sau 3 luni in congelator.