sigla aniversara 2 200x108 Asociatia Alternative Sociale IasiAsociatia Alternative Sociale esteo organizaţie neguvernamentală apolitică iniţiată în anul 1997 care acţionează pentru apărarea şi promovarea drepturilor omului prin activităţi de prevenire, asistenţă, formare, cercetare şi advocacy.

In 15 ani de activitate Alternative Sociale a desfășurat programe de prevenirea instituţionalizării şi protecției copilului, programe de prevenire a delincvenţei, programe de prevenire a traficului de fiinţe umane şi a exploatăriisexuale prin muncă, programe de prevenire a violenţei domestice, programe de reabilitare și reiserție dar și programe pentru sprijinirea reformei în justiție.

În ultimii ani, Alternative Sociale a acordat o atenție deosebită activităților de cercetare pe domenii precum drepturile copiilor imigranți, sănătatea mintală a copiilor cu parinții aflați în închisoare, siguranța femeilor și accesul lor la instanțele de judecată. În aceste proiecte de cercetare, Alternative Sociale a colaborat cu cele mai importante centre universitare din țară, dar și cu universități de prestigiu din Spania, Marea Britanie, Suedia și Germania.

În domeniul asistenței persoanelor vulnerabile, Alternative Sociale oferă servicii psiho-socio-juridice și sprijin material copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, dar si bătrânilor aflați în dificultate, care sunt ajutați să depășească situațiile de criza, lipsurile și problemele cu care se confruntă.

În ultimii cinci ani, Alternative Sociale a asistat peste 700 de vârstnici aflați în dificultate. În acest an, Alternative Sociale își propune să sprijine bătrânii pe care îi are în asistență cu o pereche de ochelari, deoarece majoritatea dintre ei are probleme grave de vedere, lucru care le afecteaza siguranța, mobilitatea și încrederea în sine. În acest sens, vă solicităm să directionați 2% din impozitul anual pe venit către Alternative Sociale pentru a ajuta un vârstnic să înfrunte mai ușor povara bătrâneților petrecute în singurătate.

Asociația Alternative Sociale Iasi

Cod fiscal 9425315

Cont IBAN RO46BRDE240SV08071382400