
Asociatia de tineret Onestin
Asociaţia de Tineret Onestin a fost înfiinţată în anul 2005 din dorinţa unor tineri liceeni de a desfăşura activităţi de educaţie nonformală. Pe parcursul existenţei asociaţiei, în cadrul acesteia s-au desfăşurat activităţi precum: cor, teatru, dans, autoapărare şi turism, pian, pictură, comunicare, debate, caritate, voluntariat, acţiuni civice şi de conştientizare, consiliere psihologică şi profesională, tabere, scriere de proiecte, formare profesională.
Principalele activităţi care s-au păstrat în timp şi care au dat rezultate la nivel local, dar şi naţional sunt: corul, teatrul, comunicarea, acţiunile de voluntariat, civice şi de caritate.
Începând cu anul 2008 s-a pus accent pe perfecţionarea tinerilor cu care lucrăm prin implicarea acestora în programe de educaţie nonformală şi schimburi de tineret în context „Tineret în Acţiune”.
În perioada 2008-2011 am fost parteneri în peste 40 de proiecte europene Tineret în Acţiune, în care au participat peste 130 de tineri, la care se adaugă 4 proiecte în calitate de organizatori.
Banii strânşi din campania 2% ne ajută să realizăm proiecte pentru tineri, evenimente culturale, sesiuni de formare pentru tineri, tabere şi excursii.
Directioneaza 2% din impozitul pe venit educarii viitorului nostru:
Asociatia de tineret Onestin din Onesti
Cod fiscal 18262543
Cont IBAN RO93 RZBR 0000 0600 0745 7437
Comentarii