copil 6 ani 200x150 Disciplinarea copilului la varsta de 6 7 ani

Disciplinarea copiilor la 6-7 ani

La 6-7 ani, orizontul se deschide in fata copilului, provocarea lui constituind-o felul in care poate face fata noilor presiuni sociale si academice. Dovedeste autocontrol la scoala – coopereaza cu ceilalti copii din grup, ridica mana si nu tipa cand are ceva de spus. Izbucnirile violente sunt din ce in ce mai rare. Il irita recompensele ce se lasa asteptate, reactioneaza mai bine cand e incurajat frecvent. Isi doreste sa fie tratat mai matur, invata sa faca fata noilor responsabilitati, insa are inca nevoie de ajutorul celorlalti pentru a-si atinge obiectivele.

Ce sa faci?

  • Incurajeaza abilitatile de solutionare independenta a problemelor: in loc sa-l corectezi pur si simplu, invata-l despre strategiile de prevenire. De exemplu, recapituleaza o situatie si invita-l sa adauge singur ce lipseste: “M-am luptat pentru ca Vlad nu a vrut sa stea cu mine. M-am simtit—–”.
  • Gandeste pe termen scurt. Daca piticul isi mentine camera ordonata, nu astepta o saptamana sa-l recompensezi – felicita-l si incurajeaza-l zilnic pentru a-i pastra motivatia. El are nevoie si de reamintirea zilnica a multora dintre regulile casei, in special a bunelor maniere.
  • Foloseste lauda pentru a recompensa ajutorul pe care ti-l acorda. Pune copilul sa faca treburi casnice pe masura posibilitatilor sale pentru a se simti parte integranta din familie. Isi va aduce contributia la intretirea zilnica a casei, ceea ce il va ajuta sa-si intareasca respectul de sine. La modul general, orice incurajare a comportamentului frumos de care da dovada intr-o situatie sau alta ajuta. Daca este nevoie sa aplici o pedeapsa, asigura-te ca aceasta este o consecinta logica a comportarii sale proaste.

Pentru copiii de 6-8 ani time-out-ul si consecintele logice care deriva din comportarea urata sunt pedepse potrivite. Din nou, consecventa aplicarii lor este cruciala. Respecta fiecare promisiune de pedeapsa pe care o dai, in caz contrar iti vei sapa groapa singura, adica iti stirbesti autoritatea in fata lui de bunavoie. Copiii trebuie sa creada ca respecti cuvantul dat. Asta nu inseamna ca nu le poti acorda o a doua sansa sau ca nu poti lasa loc greselilor inerente care pot aparea, insa, in cea mai mare parte dintre situatiile urate, trebuie sa actionezi precum ti-e vorba.

Ai grija sa nu formulezi pedepse nerealiste (“Tranteste usa aia si iti promit ca n-o sa te mai uiti niciodata la televizor!”) la manie, intrucat nerespectarea consecintelor pe care le impui va subrezi autoritatea tuturor amenintarilor adresate copilului. Daca ii ameninti ca intorci masina in mijlocul strazii daca nu inceteaza bataia de pe bancheta din spate a automobilului, aigura-te ca faci asta intocmai. Credibilitatea pe care o castigi in fata copiilor este mult mai valoroasa decat orice spectacol la care nu vei ajunge!

Pedepsele severe iti vor submina autoritatea ca parinte. Daca iti pedepsesti fiul sau fetita pentru o luna intreaga, copilul nu se va mai simti motivat sa-si schimbe comportamentul, intrucat orium i-au fost retrase toate privilegiile.

Continua sa le explici copiilor de ce este nevoie de reguli in casa. Convoaca consiliu de familie pentru a discuta probleme serioase. Asculta intodeauna si ce are copilul de spus despre o situatie sau alta. Lasa-l sa contribuie la formularea regulilor casei. Este o idee buna sa-i aloci treburi casnice pe masura posibilitatilor sale. O idee buna este si stabilirea unei alocatii saptamanale sau conditionata de indeplinirea unei rutini zilnice (tine camera curata, ordoneaza cartile, cd-urile, etc). Pot fi pedepsiti, ulterior, prin efectuarea treburilor domestice cu suspendarea banilor cuveniti pentru acestea.

In categoria pedepselor bune se incadreaza pierderea privilegiilor privirii la televizor, a computer-ului, a jocurilor video: 1-2 zile pentru scolarii mici si chiar 1 saptamana intreaga pentru copiii de 10 ani.

 Cum reusiti sa stapaniti viitorul scolar?

Disciplinarea copilului la 0-2 ani

Disciplinarea copilului la varsta de 2 ani

Disciplinarea copilului la varsta de 3 ani

Disciplinarea copilului la varsta de 4 ani

Disciplinarea copilului la varsta de 5 ani

Disciplinarea copilului la varsta de 8-10 ani

Disciplinarea adolescentilor (13-18 ani)