ecografie in sarcina 200x133 Ecografia in sarcina (II) La ce foloseste ecografia in sarcina?

Ecografie fetala

La ora actuala, ultrasunetele sunt considerate o metoda de investigatie a fatului sigura, non-invaziva, precisa si cu costuri mici. A devenit progresiv un instrument obstetric indispensabil, reprezentand un rol important in ingrijirea prenatala a fiecarei femei insarcinate.

Ultrasonografia este folosita pentru:

 

Diagnosticul si confirmarea unei sarcini in stadiu incipient

Varsta gestationala poate fi evaluata inca incepand cu cea de-a patra saptamana si jumatate de sarcina, in vreme ce sacul Yolk (sacul vitelin) este vizibil de la saptamana 5. Embrionul poate fi observat si masurat de la 5 saptamani si jumatate de sarcina. De asemena, ultrasunetele pot confirma cu precizie prezenta sarcinii in interiorul cavitatii uterine sau in afara ei.

Sangerarea vaginala la inceputul sarcinii

Viabilitatea fatului poate fi pusa sub semnul intrebarii in prezenta sangerarii la inceputul sarcinii. Ritmul cardiac poate fi vizibil si detectabil cu ajutorul ecografului Doppler la 6 saptamani de sarcina si poate fi masurabil inca din cea de-a 7 saptamana de gestatie. Daca toate acestea sunt prezente, atunci, in proportie de 95%, avem de a face cu o sarcina in evolutie. Avorturile spontane si sarcinile anembrionice (embrion implantat corect pe peretele uterului, dar care nu se mai dezvolta) indica imagini tipice ale unul sac gestational diform cu absenta polului fetal (o aglomerare de celule fetale separata de sacul Yolk) si a ritmului cardiac.

Ritmul fetal cardiac tinde sa varieze in functie de varsta gestationala la inceputul sarcinii. Ritmul fetal normal in saptamana 6 de sarcina este in jur de 90-110 batai pe minut (bpm), iar la 9 saptamani de 140-170 bpm. Un ritm cardiac sub 90 bpm la 5-8 saptamani de sarcina este asociat riscului mare de avort.

Multe femei nu ovuleaza in a 14-a zi de ciclu menstrual, asadar rezultatele primei ecografii trebuie interpretate cu precautie. Diagosticul de avort spontan se pune dupa o serie de ecografii care indica lipsa sacului gestational. De exemplu, daca ecografia poate descoperi un embrion de 7 mm, insa nu si un ritm cardiac constant, atunci putem avea un diagnostic de avort spontan. In astfel de cazuri, medicul ginecolog va recomanda repetarea ecografiei la 7-10 zile pentru evitarea oricaror erori.

Momentul pozitivarii testului de sarcina poate fi util in stabilirea datei probabile de conceptie, de exemplu. Un test pozitiv la 3 saptamani, poate indica o sarcina a carei varste gestationale este de 7 saptamani.

In prezenta sangerarii in primul trimestru de sarcina, ultrasonografia este, de asemenea, indispensabila in diagnosticul sarcinilor ectopice sau molare (crestere de tesut anormal la nivelul uterului datorate unei erori genetice la penetrarea ovulului de catre spermatozoid).

Determinarea varstei gestationale si evaluarea marimii fetale

Masuratorile fetale reflecta varsta gestationala a fatului, mai ales in stadiile incipiente ale sarcinii. La pacientele care nu pot dezvalui cu precizie data ultimului ciclu menstrual, aceste masuratori trebuie facute cat mai devreme posibil odata cu pozitivarea testului de sarcina pentru stabilirea unei varste gestationale corecte. In ultimele luni de sarcina, masurarea parametrilor corporali ai fatului va permite evaluarea marimii si cresterii fatului, fiind de folos in cazul unui retard de crestere intrauterina.

Se fac urmatoarele masuratori:

  • ecografie 200x133 Ecografia in sarcina (II) La ce foloseste ecografia in sarcina?

    Ecografie

    determinare lungime vertex-coccis (CRL), adica lungimea din crestetul capului la noada. Masuratoarea poate fi efectuata in saptamanile 7-13, oferind o estimare foarte precisa a varstei gestationale, marja de precizie fiind de 3-4 zile de la ultimul ciclu menstrual. Trebuie mentionat ca daca a fost stabilita o data eventuala a nasterii pe baza acestei masuratori, aceasta data nu trebuie sa fie modificata de o alta ecografie ulterioara. De exemplu, daca la o ecografie realizata cu 6-8 saptamani mai tarziu reiese ca data probabila a nasterii ar trebui amanata, data precizata de masuratoarea anterioara a lungimii crestet-coccis nu ar trebui schimbata, ci medicul ar putea-o interpreta prin prisma faptului ca fatul nu creste in ritmul in care se astepata sa o faca.

  • diametrul biparietal (BPD). Reprezinta diametrul dintre cele doua extremitati ale capului. Se masoara dupa saptamana 13 de sarcina. Varieaza de la 2.4 cm la 13 saptamani de sarcina la 9.5 cm la termen. Bebelusi de aceeasi varsta pot avea diametre biparietale diferite, de aceea masuratoarea facuta in primele saptamani de sarcina este incerta. Masurarea diametrului biparietal trebuie facuta imediat ce ea este relevanta (saptamana 13).  
  • lungimea femurului (FL). Masoara cel mai lung os al corpului si reflecta cresterea longitudianala a fatului, fiind la fel de util ca si diametrul biparietal. Creste de la 1.5cm la 14 saptamani de sarcina pana la 7.8 cm la termen. La fel ca si diametrul biparietal, datarea folosind lungimea femurului trebuie facuta imediat ce ea devine relevanta (saptamana 14).
  • circumferinta abdominala (AC). Singura masuratoare importanta ce se face in ultimele luni de sarcina reflecta mai mult marimea fatului si greutatea sa decat varsta gestationala. Masuratorile succesive sunt folositoare in monitorizarea cresterii fatului, de aceea metoda masurarii circumferintei abdominale nu ar trebui folosita ca metoda de indicare a varstei gestationale.  

Greutatea fatului la diferite varste gestationale poate fi estimata cu mare precizie folosind ecuatii polinomiale continand BPD, FL si AC, alaturi de un software computerizat si tabele de crestere deja disponibile. De exemplu, un diametru biparietal de 9 cm cu o circumferinta abdominala de 30 cm indica o greutate a fatului de 2.85kg.

Diagnosticarea malformatiilor fetale

Multe dintre anormalitatile structurale ale fatului pot fi diagnosticate cu ajutorul ecografiei cu ultrasunete, inca de la inceputul celui de-al doilea trimestru de sarcina. Dintre acestea amintim hidrocefalia, anancefalia, mielomeningococele, acondroplazia (cea mai frecventa forma de nanism), spina bifida, exomfalus (hernie ombilicala). Echipamentele de ultima generatie pot diagnostica inclusiv palatoschizis (despicatura valului palatin sau gura de lup) sau anomaliile cardiace congenitale inca din prima jumatate a sarcinii.

Detectarea ecografica a markerilor pentru anormalitati cromozomiale din primul trimestru de sarcina, cum sunt absenta osului nazal si o translucenta nucala crescuta (zona din spatele gatului) sunt, la ora actuala, masuratori uzuale pentru determinarea sindromului Down. De asemenea, ecografia poate fi utilizata ca suport si pentru alte proceduri prenatale de diagnoza cum sunt amniocenteza, biopsia de vilozitati coriolare, cordocenteza.

Localizarea placentara

ecografie 2 200x156 Ecografia in sarcina (II) La ce foloseste ecografia in sarcina?Ecografia cu ultrasunete este indispensabila in localizarea placentei si determinarea marginilor sale inferioare, pentru a diagnostica sau a exclude o placenta previa. Masuratoarea poate fi folosita pentru detectarea anomaliilor placentare si in cazul diabetului gestational, hidrops fetal (edem sever cauzat de o acumulare de lichid in cavitatea uterina), izoimunizare Rh si retard de crestere intrauterina sever.

Sarcini multiple

In acest caz, ecografia este nepretuita in stabilirea numarului fetilor, a corionicitatii, a prezentei fetale, in evaluarea retardului de crestere si anomaliilor fetale, in prezenta placenta previa.

Polihidraminos si oligohidraminos

Lichidul amniotic in cantitate excesiv de mare sau de mica poate fi depistat cu usurinta prin intermediul unei ecografii. Ambele situatii pot avea efecte adverse asupra fatului si, in ambele cazuri, examinarea ecografica trebuie facuta cu deosebita atentie pentru eliminarea posibilitatilor de retard de crestere intrauterina sau a malformatiilor fetale congenitale cum sunt atrezia intestinala, hidropsul fetal sau displazia renala.

Alte masuratori

Ultrasunetele sunt folosite cu succes in :

  • stabilirea sexului bebelusului (incepand cu saptamana 16 de sarcina)
  • confirmarea mortii intrauterine
  • confirmarea prezentei fatului in cazuri exceptionale
  • evaluarea miscarilor fetale, tonusului si respiratiei
  • diagnosticarea anormalitatilor uterine si pelviene: chisturi ovariene, fribromatoze